Poliția din Macau a descoperit cel mai puternic sindicat de pariuri ilegale: 645.000.000 de dolari plasate pe piața neagră în prima săptămână a CM

Poliția din Macau a reușit să anihileze o rețea de pariuri ilegale care, în prima săptămână a Campionatului Mondial din Brazilia, a reușit să plaseze pe piața neagră nu mai puțin de 645 de milioane de dolari, informează South China Morning Post. Autoritățile din regiune au arestat 22 de suspecți implicați în ceea, cu siguranță, este cea mai prolifică rețea de pariuri ilegale descoperită până acum. Modul de operare al sindicatului era unul complet, membrii rețelei primind atât pariuri online, cât și comenzi prin telefon de la pariori din întreaga lume. Cea mai mare sumă plasată pe un meci de la Cupa Mondială, susține aceeași sursă, a fost de 4,8 milioane de dolari într-un singur pariu. Informația a fost oferită de purtătorul de cuvânt al poliției din Macau, Suen Kam-fai, care adaugă că autoritățile au confiscat 250.000 de dolari, 17 computere, 10 telefoane mobile și mai multe documente legate de pariurile plasate în ultima perioadă. 

În ultima perioadă, autoritățile din Macau și Hong Kong au colaborat pentru depistarea și anihilarea sindicatelor ilegale de pariuri care operează în zonă. Săptămâna trecută, în Hong Kong au fost arestate 39 de persoane bănuite că ar fi bookmakeri ilegali și au fost confiscate bilete în valoare de 10,9 milioane de dolari. În primele patru luni ale anului, conform documentelor găsite asupra celor arestați, au fost plasate pariuri în valoare de 5 milioane de dolari, toată suma fiind mizată pe meciuri de fotbal.

Macau, țara dependentă de jocuri de noroc

Cu o populație de puțin peste 600.000 de locuitori, Macau are o economie care se bazează, în proporție de 40%, pe veniturile din jocurile de noroc. Cei mai mulți dintre cei care aleg ca destinație cazino-urile din Macau sunt cetățeni chinezi, din cauza faptului că în China continentală jocurile de noroc sunt ilegale. 

Publicat: 21 06. 2014, 17:33
Actualizat: 21 06. 2014, 20:20