Povestea financiară a titlului mondial la handbal: campioane pe banii părinților

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Naționala de handbal feminin (U18) a câștigat pe 3 august Campionatul Mondial din Ma­ce­donia, o performanță care a fost apreciată de întreaga lume a sportului. Rezultatul a venit ca un „boom”, având în vedere faptul că România obținuse în urmă cu 15 ani ultimul titlu mondial la un sport de echipă. În 1999, tot hand­­balul, cu naționala de tineret, urca pe cea mai înaltă teaptă la Mondialului din China. Echipa pregătită de Aurelian Roșca și Gavril Kozma a reușit să iasă din tipare, chiar dacă la nivel de copii și juniori banii sunt tot mai puțini, iar legislația mai mult descurajează decât ajută sportul.

Parcurs de 6-8 ani până la prima competiție majoră

Titlul mondial are în spate sacrificii făcute în primul rând de sportive, apoi de părinți și antrenori. Trecem peste capitolul că aceste fete preferă să facă sport, să meargă la sală, la antrenamente, să lucreze o oră în plus la individualizare în loc să-și petreacă orele libere în fața calculatorului, să-și piardă vremea prin cluburi și baruri, să guste din nenumăratele tentații care se invesc pentru un adolescent. Ne concentrăm asupra perioadei de creștere și călire a unui campion mondial, dar și ce costuri presupune tot traseul până la obținerea unei medalii de aur. „Cel mai bine este să începi handbalul în clasa a 3-a, la o vârstă de 9-10 ani. Se poate și mai devreme, dar drumul este mai lung și nu știi cât pot să ții în priză un copil de 6-7 ani. Astfel, până la prima competiție majoră sunt de parcurs 6-8 ani”, ne relatează Ileana Morari, antrenoare la CSȘ 6 București, cea care a descoperit-o și a crescut-o pe Alexandra Carașol, extrema stângă din echipa campioană mondială. Primele competiții interne sunt la 13-14 ani (juniori IV). „Fetele fac 1-2 antrenamente pe zi. În a doua ședință de pregătire a zilei, când nu pot veni toți copiii, insistăm pe individualizare. Carașol a fost una dintre elevele care a venit la individualizare, inclusiv vara când era perioada vacanței. În această perioadă a învățat să sară, să stea în aer, a lucrat la detentă, la toate aspectele care o diferențiază de o jucătoare obișnuită”, continuă Ileana Morari.

Centrele naționale, viitorul țărilor slab dezvoltate economic

Tot procesul de pregătire, cu vacanțe „sărite” atât de elevi, cât și de profesori, care nu primesc bani în plus pentru activitatea prestată la salariile lunare de 1.000-1.500 de lei, este urmat, în general, la toate cluburile importante din sectorul juvenil. Diferențierea se face însă la costuri. Naționala de handbal feminin Under 18 a avut în lotul „Macedonia” două categorii de sportive, mai bine de jumătate din fete școlite la cluburile de proveniență și șase handbaliste pregătite într-un sistem centralizat, la Centrul Național de Excelență. Într-o societate în care sportul este subfinanțat, iar legislația nu încurajează atragerea sponsorilor, pregătirea unui atlet într-o academie pare varianta ideală. Și soluția de viitor pentru țările slab dezvoltate din punct de vedere economic. „Costurile unui jucător la Centrul Național de Excelență este între 7.000 și 10.000 de euro pe an, însemnând masă, cazare, școală, echipamente, medicamentație, transport, program competițional”, ne-a declarat Cristian Gațu, fostul președinte al Federației Române de Handbal, cel care a insistat pentru înființarea Centrului Național de la Rm. Vâlcea (2007), dar și a CNE de la Sighișoara (2004), destinat băieților. Finanțarea și dotarea Centrului este asigurată printr-un parteneriat de patru instituții, Ministerul Educației și Cercetării, Federația Română de Handbal, Consiliul Local Vâlcea și Consiliul Județean Vâlcea, fiecare având atribuții clare în acest sens.

Nu toți părinții și antrenorii își vor copiii la Centrul Național

Activitatea în cadrul Centrului Național de Excelență de la Rm. Vâlcea se desfășoară pe trei grupe de vârstă, fiecare cu maximum 20 de sportive. În acest moment, la Vâlcea sunt însă numai 32 de handbaliste, 14 la generația 96-97, cea care a propus și cele șase campioane mondiale, și 18 la generația 98-99. La 1 septembrie se va forma și a treia grupă, cu sportive născute în 2000-2001. Nu toate handbalistele de valoare ajung totuși să se pregătească într-un astfel de sistem centralizat, motiv pentru care locurile disponibile nici nu sunt ocupate în totalitate. Cristina Laslo („U” Jolidon Cluj) și Bianca Bazaliu (LPS Slatina), nominalizate în echipa lumii la Mondialul din Macedonia, au crescut în toți acești ani la cluburile de proveniență. „În primul rând apare rezistența părinților, care nu doresc să se despartă de copii la o vârstă atât de fragedă. Uneori mai intervine și rezistența antrenorilor”, explică Ileana Morari.

Astfel , sportivii încearcă să facă saltul către echipele naționale, către marea performanță, prin pregătirea pe care o efectuază la CSȘ-uri, LPS-uri sau la cluburile private. Iar drumul de acces este mult mai anevoios, în condițiile în care intervine problema financiară. Spre exemplu, CSȘ 6 București dispune de un buget anual de 20.000 de lei pentru cinci echipe de handbal, adică mai puțin cât costă o jucătoare într-un sezon la CNE Rm. Vâlcea. În acest caz, părinții au un rol determinant, ei transformându-se în principalii sponsori. Într-un an, cheltuielile ajung și la 4.000-5.000 de lei de familie pentru cantonamente, echipamente, susținătoare de efort și chiar plata arbitrajelor.   

Un sponsor din Caracal, plusul naționalei U18

Pentru că vârfurile generației 96-97 au fost dispersate prin toată țara, un rol important la câștigarea titlului mondial l-a avut și toate acțiunile desfășurate la echipa națională. Lotul a fost format în urmă cu patru ani, iar până la Campionatul Mondial a avut la dispoziție suficiente cantonamente și turnee internaționale pentru a atinge nivelul de mare performanță. „Echipa a ajuns aici pentru că a avut un volum mare de pregătire, cu turnee externe. Performanța ascunde în spate multă muncă și pasiune. Spre exemplu, generația 94-95, din care face parte și Perianu, nu a avut nici 15% din acumulările generației 96-97 și s-a dus în jos”, a spus Gheorghe Tadici într-un interviu acordat pentru ProSport. Programul intensiv a fost posibil însă cu ajutorul unui om de afaceri din Caracal, Ion Doldurea, care a sponsorizat cu sume importante deplasări și cantonamente ale naționalei Under 18. „Firma noastră susține financiar activitatea numai la copii și juniori, am și format un minicentru de handbal în Caracal. Am sprijinit naționala cu toată dragostea și faptul că fetele au ajuns au câștigat un Campionat Mondial nu este întâmplător”, a precizat Doldurea. Într-adevăr, un titlu mondial într-un sport de echipă nu poate fi obținut întâmplător, cea mai bună dovadă fiind chiar finala mare, în care România a surclasat naționala similară a Germaniei cu 32-21. Medalia de aur a avut la bază o strategie, resurse și o muncă titanică a unor copii, antrenori și părinți înzestrați cu foarte multă pasiune și dragoste pentru handbal.

18.600 de lei este premiul oferit de MTS pentru fiecare handbalistă pentru medalia de aur