Timp de 19 ani, Gică Hagi ne-a încântat prin fentele, golurile și pasele sale excepționale. Însă fiecare moment petrecut pe teren a avut cel puțin un secret în spatele său. Scopul articolului este să recreeze cele mai importante momente din cariera lui Hagi, prin optica apropiaților săi. Fie că e vorba despre debutul în fotbalul mare, transferurile din carieră sau meciuri de Campionat Mondial, poveștile sunt spectaculoase și pun personajul Hagi într-o nouă lumină.
7 septembrie 1976, prima mențiune despre Hagi în „Sportul”
„Cineva i-a spus să ia ziarul, că scrie și de el. Gică a căutat pe la câteva chioșcuri până l-a găsit. Pe pagina 3, în colțul din dreapta sus, era un articol destul de mare, scris cu litere mărunte. L-a citit de mai multe ori, ajungând să memoreze fraze întregi. Era o zi istorică: numele îi apărea pentru prima dată într-un ziar național! Gică a pus acel articol departe”, notează Grigore Cartianu în cartea „Hagi”.
Hagi a jucat la Cupa Speranțelor în tricoul Constanței. Era cel mai mic dintre fotbaliștii participanți la turneu, 11 ani și 6 luni. Constanța pierdut finala în fața celor de la Mureș, asta deși Hagi a marcat trei goluri și a lovit bara de tot atâtea ori. „Regele” a fost însă desemnat cel mai tehnic jucător al turneului și, potrivit cărții lui Grigore Cartianu, ar fi trebuit să primească și trofeul de golgheter, cu 29 de goluri înscrise la Cupa Speranțelor: „Tovarășe Bukossi, înțelege și dumneata că nu putem da toate premiile unui singur jucător>>. […] Nu mai avea cine să-l asculte pe nea Iancu. Omul cu mapa plecase spre microfon, să anunțe că golgheterul turneului este Burghelea din Galați, cu 28 de reușite”.
În ediția din acea zi din „Sportul”, în care numele lui Hagi apare pentru prima oară, există un amplu reportaj despre Magazinul Unirea, care se deschisese în București și care, conform rândurilor scrise în ziar, prezenta un mare interes pentru locuitorii Capitalei.
6 septembrie 1982, Hagi este inapt pentru fotbal
Dintre cei 17 jucători de la Luceafărul care fuseseră trimiși de antrenorul Pigulea la un control medical la Centrul de Medicină Sportivă, 9 nu îndepliniseră baremul de capacitate aerobă: Iașko, Ilovan, Cîrstea, Săndoi, Mihali, Bica, Țârlea, Văsîi și Hagi: „Organismul lui Hagi nu era făcut pentru a susține un efort prelungit. Numai că un mijlocaș trebuia să-și asume un mare travaliu, mai ales că, nefiind un tip combinativ, lui Hagi îi cam plăcea să „care” mingea”, a explicat, în cartea lui Grigore Cartianu, doctorul Cristea.
Pus în fața rezultatelor, antrenorul Pigulea a refuzat să-l trimită pe „Rege” acasă, așa cum de altfel au fost recomandările doctorilor de la Centrul de Medicină Sportivă: „După acel control, primele indicații ale acestuia pentru Hagi au fost în jumătatea lor, nu mai treci centrul terenului, înapoi. Lași apărarea în seama altora, că are cine s-o facă>>„, este notat în aceeași carte menționată mai sus.
11 septembrie 1982, primul meci în Divizia A (SC Bacău – FC Constanța, 3-0)
Hagi nu a impresionat la debut, ba chiar a văzut și un cartonaș galben pentru un fault asupra unui băcăuan. 17 ani 6 luni și 6 zile avea „Regele” la primul său meci în Divizia A, unde a evoluat ca mijlocaș: „Gică a jucat bine în partida de la Bacău, însă n-a îndrăznit pe teren așa cum avea să o facă în următoarele meciuri în tricoul constănțean. A fost probabil și tracul debutului. Totuși, chiar și așa, a tras la poartă, a avut câteva acțiuni, a centrat. În partidele care au urmat, a dat frâu liber talentului”, a rememorat Constantin Gache, fost jucător al celor de la FC Constanța.
Paul Peniu, acum președintele lui FC Viitorul, a jucat și el în echipă cu Hagi la debutul acestuia: „Gică nu a venit la Bacău cu restul lotului de la Constanța, ci a fost adus de la București în seara de dinaintea meciului, de la o partidă a Luceafărului. În timpul meciului cu SC Bacău mi s-a părut puțin obosit, dar nici echipa noastră nu a făcut un meci strălucit. Aveam probleme mari de lot, am jucat atunci cu mai mulți jucători neexperimentați. Hagi era unul dintre ei. În perioada respectivă, Gică juca la patru echipe: FC Constanța, Luceafărul și echipa națională de juniori, atât la categoria sa de vârstă, cât și la una superioară. Se mai antrena din când în când cu noi, iar la valoarea pe care o arăta nu aveai cum să nu-l simpatizezi. Tupeul său în joc era extraordinar. Deși era foarte tânăr, niciodată nu a dat senzația că îi este frică să-și asume răspunderea”, a declarat acesta despre debutul lui Hagi în Divizia A.
10 august 1983, primul meci al lui Hagi la echipa națională (România – Norvegia, 0 – 0)
Gică Hagi avea 18 ani, 6 luni și 5 zile atunci când a debutat în tricoul naționalei în care avea să facă istorie. La Oslo, în amicalul cu Norvegia, în fața a 15.000 de spectatori, „Regele” a fost integralist în echipa antrenată de Mircea Lucescu. Meciul a început la ora 20:00 și a fost în transmis în România doar la radio. Presa sportivă de la acea perioadă l-a nominalizat pe Hagi printre remarcații partidei: „În minutul 11, Hagi inițiază un reușit contraatac, finalizat de Gabor cu un șut-bombă, dar portarul Thorstvedt intervine și acordă corner. […] În minutul 30, o acțiune personală a lui Hagi se încheie cu un șut prin surprindere, rămas fără rezultat. […] Din nou echipa României se află aproape de deschiderea scorului, în minutul 61: Hagi pătrunde, centrează în urmă și Gabor reia din plonjon, cu capul, în bară”, au fost câteva dintre mențiunile făcute în ziarul „Sportul” la finalul remizei din partida amicală.
La revenirea în țară, Mircea Lucescu a lăudat prestația lui Hagi din primul său meci la națională: „Mă bucur nespus că Hagi și Gabor au evoluat foarte bine într-o partidă în care Norvegia, cu o forță deosebită de joc, a dorit să obțină prima sa victorie în fața României”, a declarat tehnicianul.
Hagi, în tricoul Sportului, alături de Iosif Bukossy
27 august 1983, primul meci la Sportul Studențesc, după ce semnase cu Steaua, dar și cu Universitatea Craiova
În noiembrie 1982, Costică Toma a reușit să obțină semnătura lui Hagi, asta deși „Regele” nu părea convins că vrea să se alăture atât de devreme echipei: „Mă ruga să nu-l duc la Steaua, îi era teamă că acolo va fi rezervă. Totuși, până la urmă l-am convins. I-am spus că, decât să facă armata în poligon ori la curățat cartofi, mai bine să-și ia livretul militar dând cu piciorul în minge”, povestește, în cartea lui Grigore Cartianu, Costică Toma. În fața a doi generali, Hagi semna o hârtie prin care își dădea acordul să joace la Steaua din vara anului următor, când își încheia junioratul. Era însă minor, iar părinții nu-și dăduseră acordul în privința transferului, lucru de care aveau să profite oficialii altei echipei din campionat.
Eugen Banciu, vicepreședintele Sportului Studențesc, a abordat o cu totul altă tactică. A mers la Constanța, la părinții lui Hagi, reușind să-i convingă pe aceștia să semneze o altă hârtie, prin care „Regele” devenea jucătorul Sportului Studențesc, nu al Stelei. I-a îndulcit părinții cu promisiunea facultății: „Pusesem ochii pe el și nu voiam să îl pierd. […] El era minor, nu avea drept de semnătură. Fără acordul părinților nu se putea transfera de la FC Constanța la un alt club. […] Am urcat în mașină și m-am dus acolo, la fabrică, s-o caut pe Chirața Hagi. Era echipată într-un halat de protecție. S-a învoit la șeful ei și am mers împreună la ea acasă, pe Rândunelelor, să stăm de vorbă.
Totuși, femeia nu prea voia să-și dea acordul. Atunci am aruncat argumentul hotărâtor: i-am spus că-i băgăm băiatul la facultate”, povestește Eugen Banciu. Mama lui Hagi nu a stat pe gânduri și a semnat pe loc declarația pe care vicepreședintele Sportului Studențesc i-a dictat-o. Și totuși, nu acesta era finalul aventurii lui Hagi, pentru care avea să se intereseze și Universitatea Craiova și doar intervenția lui Nicu Ceaușescu avea să decidă viitorul „Regelui”.
Corneliu Stroe, președintele secției de fotbal a oltenilor, s-a prezentat la un meci al celor de la Luceafărul, acolo unde l-a abordat pe Hagi. Vreme de o oră, în spatele tribunei a II-a a stadionului „23 August”, Stroe i-a vorbit „Regelui” despre posibilitatea de a juca în cupele europene alături de Balaci, dar a abordat și tactica oficialilor de la Sportul Studențesc, promițându-i lui Hagi că îl va înscrie la Facultatea de Științe Economice: „Da, domnu” Stroe, mi-ar plăcea să joc la Craiova”, a spus acesta. După examenul de bacalaureat, Hagi a semnat la Craiova a treia hârtie în mai puțin de un an, prin care își dădea acordul să joace la Universitatea Craiova. Cu doar câteva zile înainte să debuteze la națională, pe aeroport, Hagi avea o ultimă discuție cu Stroe: „Știți, e o problemă cu venirea mea la Craiova. Nea Mircea Lucescu mi-a spus să mă duc la Sportul Studențesc, că dacă nu mă duc o să fiu suspendat>>. Am încercat să mut discuția în altă parte. I-am vorbit de nea Iancu, de facultate, de visurile noastre europene, dar am simțit că-l voi pierde. Ceva-ceva îmi spunea mie că voi rămâne fără Hagi”, a povestit președintele secției de fotbal în cartea „Hagi”.
Federalii au renunțat în zilele ce au urmat la punctul 8 din regulamentul de transferuri. Practic, cluburile nu mai puteau lua niciun jucător fără a avea acordul clubului de care aparținea acesta. Iar oficialii lui FC Constanța se înțeleseseră cu cei de la Sportul Studențesc. Modificarea regulamentului a fost făcută la inițiativa lui Nicu Ceaușescu, după intervenția lui Mircea Lucescu pe lângă acesta: „Când Gică a intrat la facultate în Craiova, eu, ca antrenor al echipei naționale, am intuit că lui îi va fi foarte greu să joace alături de Balaci. Balaci era o personalitate deosebită, un om care atrăgea atenția asupra lui. Nu i-ar fi permis altuia, deci nici lui Hagi, să crească. […] Atunci, eu m-am dus la Nicu Ceaușescu și am insistat să aducă pe Hagi la Sportul Studențesc. […] El mi-a ascultat argumentele și mi-a promis că o să intervină în acest sens”, a povestit ani mai târziu Mircea Lucescu anul plin de semnături al lui Hagi.
Pe 10 august 1983, Hagi devenea jucătorul Sportului Studențesc. Era atunci la Oslo, se pregătea pentru debutul la națională. Două săptămâni mai târziu juca primul meci pentru echipa care a avut nevoie de intervenția lui Nicu Ceaușescu pentru a reuși transferul „Regelui”.
14 septembrie 1983, debutul lui Hagi în cupele europene
„Hagi a intrat pe gazon hotărât să facă istorie. Încă din primele minute, prin câteva șarje formidabile, i-a făcut pe austrieci să intre în panică. Puștiul din fața lor era diavol, nu jucător! Dacă nu luau măsuri urgente, dezastrul era iminent. Disperat, antrenorul austriecilor l-a chemat la margine pe căpitanul echipei sale, șoptindu-i ceva la ureche. Din acel moment, Hagi a stat numai pe jos. Îl trânteau fundașii, îl loveau mijlocașii, îl șicanau chiar și atacanții, veniți în spate să dea câte o mână de ajutor”, notează Grigore Cartianu.
Debutul în cupele europene a fost unul trist pentru Hagi. Sportul Studențesc a pierdut cu 2-1 în fața austriecilor de la Sturm Graz, în primul tur al Cupei UEFA, după ce la pauză au condus cu 1-0. În retur, Sportul a făcut o remiză albă, Hagi fiind scos de pe teren în minutul 20, după ce Thonhofer l-a faultat pe mijlocaș în minutul 13.
3 octombrie 1985, ofertele refuzate din străinătate
Sportul Studențesc a primit prima ofertă din străinătate pentru Hagi. Bologna, echipă din Serie A, era dispusă să ofere două milioane de dolari în schimbul transferului celui care, în România, începea să entuziasmeze din ce în ce mai mulți spectatori. Juventus a plusat cu încă un milion de dolari, dar oficialii clubului din țară le-au refuzat pe amândouă. Că așa erau vremurile atunci. Și nici Hagi nu ar fi acceptat să plece: „A respins din start ideea dezertării după modelul Marcel Răducanu. Se gândea la părinții săi, la cât vor suferi ei dacă fiul lor ar face un asemenea pas”, se arată în cartea „Hagi”.
Steaua, echipa cu care Hagi a cunoscut gloria europeană
Noiembrie 1986, refuzul lui Hagi de a veni la Steaua și împrumutul său la echipa influențată de Valentin Ceaușescu
Președintele Federației Române de Fotbal de atunci, Mircea Angelescu, Valentin Ceaușescu, Nicolae Ceaușescu, Hagi și părinții săi au fost, pe rând, implicați într-o poveste complicată care a dus, abia pe 6 martie 1987 la transferul „Regelui” la Steaua: „Nu merg nicăieri, pe mine mă lăsați la cămin”, a fost reacția lui Hagi atunci când oficiali ai Stelei l-au așteptat la gară. Până la urmă, după insistențe și o mărire considerabilă a salariului (Hagi câștiga echivalentul a 200 de dolari lunar la Sportul Studențesc), jucătorul era împrumutat la Steaua doar pentru meciul cu Dinamo Kiev, din Supercupa Europei. Gabi Balint a povestit prima zi a lui Hagi la echipă: „Eu stăteam în cameră cu Belodedici. Într-o zi a venit nea Pui și ne-a zis să ne hotărâm: unul rămâne în cameră cu el. Și eu, și Belo voiam să rămânem împreună, dar nici la Hagi nu aveam de gând să renunțăm. Până la urmă am găsit soluția: am mai băgat un pat în cameră”.
Mircea Angelescu a insistat pentru ca lui Hagi să i se facă legitimație la Steaua: „Îi faci și îl treci. Acum!”, a răbufnit acesta în biroul lui Mircea Pascu. Pe 6 martie 1987, Hagi era al Stelei până în vară. Două zile mai târziu, Hagi juca primul meci pentru Steaua în campionat, împotriva celor de la FC Argeș, încheiat 1-0. În vară, intervenția lui Valentin Ceaușescu a fost decisivă: „Peste el nu dicta nimeni”, scrie și Grigore Cartianu. Hagi era împrumutat în continuare Stelei.
2 septembrie 1990, primul meci al lui Hagi la Real Madrid și dificultatea de a se adapta
Căderea sistemului comunist impus de Ceaușescu a adus, pentru jucători, libertatea de mișcarea. Acceptul de a juca pentru o echipă nu mai era văzut drept un act de trădare, astfel că Hagi, imediat după ce s-a însurat, a făcut pasul către Real Madrid, în Spania, loc total diferit față de ceea ce era în țară la momentul respectiv. Urma să câștige 25.000 de dolari lunar la Real Madrid: „Presa iberică nu mai prididea cu articole și fotografii ale starului venit din răsăritul Europei. Toți voiau interviuri, iar Gică stătea de vorbă cu ei, pentru că intrând într-o astfel de lume trebuia să-i respecte și regulile. […] În primul meci, la Alicante, cu formația locală Hercules, Hagi a jucat magistral, făcându-i pe cei de la cotidianul „Marca” să titreze: >„.
Gică Hagi, zâmbitor în tricoul lui Real Madrid
Primul gol marcat de Hagi în Primera Division a fost în etapa a 4-a, când Real Madrid a întâlnit Zaragoza, dar fotbalistul român nu a reușit să se acomodeze. Schimbarea antrenorului și faptul că era introdus doar pe finalul partidelor. În februarie 1991, TVR realizează un reportaj cu Hagi, unul în care este dezvăluită starea cu adevărat deplorabilă a acestuia: „E greu departe de casă. Nici părinții și nici prietenii nu-i vezi”, declara descumpănit acesta.
Lui Ioan Chirilă i se destăinuia complet: „Îmi pare rău că joc meciuri incomplete. Am nevoie de un suflet pe banca antrenorilor. Toshack era un dur. Di Stefano ne-a cerut tuturor un-doi-uri. Nu zic, e frumos, e și modern, dar nu poți juca doar din un-doi-uri, mai trebuie să și gâdili un pic mingea. Acum aud că vine Aragones. Om vedea ce-om face. Nu prea am timp de nimic. Fotbalul înghite totul. A plecat și nevastă-mea în țară, pentru examene… Adaptarea nu e o glumă. Eu trebuie să mă bat. Și o să mă bat! O să-mi vină și mie rândul!”.
12 ianuarie 1992, golul care va rămâne în memoria suporterilor lui Real Madrid
În primul meci din 1992, Real Madrid a întâlnit Osasuna. Hagi a marcat atunci două goluri în partida care s-a încheiat 5-2. Cel de-al doilea este considerat în continuare a fi cel mai frumos gol: șut de la jumătatea terenului, sub bară, peste portarul ieșit puțin din poartă. Peste 70.000 de suporteri prezenți pe stadion au aplaudat minute întregi bijuteria lui Hagi.
Ioan Chirilă a fost cel care a scris un text elaborat despre reușita „Regelui”: „Auzisem despre golul lui Hagi încă de duminică seara. Dar mi-am spus că e un entuziasm de suporteri. Acum însă îl vedem în fața ochilor. Dacă aș căuta un superlativ, aș spune că marele gol al lui Hagi, care face din Pele o vioară a doua, seamănă cu aria lui de senor Domingo din preludiul Orei de muzică>> a lui Herr Brambach. […] Am putea spune că Hagi nu a jucat, de fapt, pe Bernabeu, ci la Scala”.
Hagi a evoluat pentru Brescia înainte de a se transfera la Barcelona
8 iulie 1992, Mircea Lucescu îl transferă pe Hagi la Brescia, echipa retrogradează
„Tot respectul pentru nea Mircea, dar eu vreau să-mi termin contractul cu Real Madrid. Dacă însă clubul va decide altfel, voi pleca”, reacționa Hagi atunci când în presa din Italia apărea primul zvon conform căruia Brescia ar fi fost interesată de serviciile fotbalistului. Contractul a fost semnat la București, în schimbul a 7 milioane de dolari. În prima etapă, cu Napoli, Hagi este eliminat în minutul 81 după un fault dur la Careca: „E și acesta un mod de a intra în fotbalul italian, mai ales că ziarele nu-l trec cu vederea niciodată pe jucătorul care a primit cartonașul roșu. Plus secvența reluată la televiziune de zeci de ori”, se amuză Grigore Cartianu în „Hagi”.
După un început entuziasmant în Italia, Brescia ajunge pe 20 februarie 1993 pe loc retrogradabil. Hagi primește banderola de căpitan de la Mircea Lucescu, dar rezultatele nu apăreau, ba chiar „Regele” și-a atras antipatia presei, care îl caracterizează drept nepotrivit pentru campionatul italian. Brescia nu poate evita retrogradarea, iar Hagi se întoarce în țară la finalul sezonului, având în minte doar faptul că nu poate juca în Serie B: „Gheorghe Hagi era o vedetă. Înainte de escala Brescia, a evoluat sub culorile a două echipe renumite: Steaua București și Real Madrid. Din păcate pentru el, speranțele cu care a venit în Italia s-au transformat într-o imensă deziluzie. Acum lucrurile stau și mai rău. Nimeni nu îl vrea. Nici la noi, nici prin alte părți”, este scris într-un articol din „La Gazzetta dello Sport”.
Hagi nu are de ales și continuă la Brescia. Pe 12 septembrie 1993, debutează în Serie , la Pescara. Era etapa a 4-a atunci când a decis să se întoarcă la Brescia. La finalul sezonului, unul excelent pentru „Rege”, Brescia promovează în Serie A: „Hagi a avut un final de mare clasă. Acum e la valoarea psiho-fizică de vârf. Cred că o să facă un mare Campionat Mondial. Iar echipa României o văd calificată în sferturi”, declara Lucescu la promovare.
Urma turneul final din America și nimeni nu avea de unde să știe cât de mult se vor adeveri cuvintele lui „Il Luce”.
Mondialul din ’94 a fost unul dintre highlight-urile carierei lui Hagi
18 iunie 1994, golul de neuitat cu Columbia
„Minutul 34. Dorinel Munteanu face un sprint scurt și întoarce mingea spre Hagi, aflat la pândă pe partea stângă a terenului. De la 30 de metri de ținta columbiană, Gică îl zărește pe Cordoba rătăcit prin careul mic. Fără să stea pe gânduri, desenează o diagonală măiastră. Mingea plutește imponderabil, sfidând gravitația. Întreg stadionul înmărmurește. Columbieni și români, mexicani și yankei, gazetari și polițiști, privesc fără să respire, într-o liniște selenară… Și inevitabilul se produce. Sfera de piele se așază cuminte în vinclul din stânga nefericitului Oscar Cordoba. Gooooooooooooooool! Cel mai mare gol al acestui Mondial. Și unul dintre cele mai teribile consemnate în istoria turneelor finale. Gol Hagi, România conduce Columbia cu 2-0″, povestește Grigore Cartianu în cartea sa.
Hagi avea să recunoască faptul că, înainte de meciul contra Columbiei, îl studiase pe Cordoba și văzuse că acesta joacă avansat, mult în fața liniei porții: „Mi-am încercat șansa”, spunea „Regele”. Iar „șansa” se transforma într-un gol care și astăzi se află în topurile celor mai frumoase din toate timpurile.
Visul Barcelona și accidentările
În ziua în care tricolorii s-au întors de la Campionatul Mondial, impresarul lui Gică Hagi, Giovanni Becali, anunță faptul că acesta va părăsi Serie A: „Cele mai bune oferte pe care le are Hagi sunt de la Tottenham și de la Barcelona”. Englezii oferă Bresciei 4 milioane de dolari, în timp ce catalanii trei. Johan Cruyff a insistat pentru aducerea lui Hagi la Barcelona: „A mers până acolo încât le-a spus celor de la Barcelona că, dacă nu-l obține pe român, își va da demisia”, a povestit același impresar. În schimbul a 3,2 milioane de dolari, Hagi devenea jucătorul Barcelonei, iar Cruyff rămânea la echipă. Are un prim sezon inconstant din cauza accidentărilor dese.
Pe 16 februarie 1995, Hagi suferă o întindere musculară, fiind operat într-o clinică din Barcelona. Începe o perioadă cruntă pentru el. Iese constant accidentat de pe teren, e mai mult la recuperare: „Hagi nu a fost schimbul ideal cu Michael Laudrup. Sunt dezamăgit”, declară președintele Barcelonei, Lluis Nunez, atunci când este întrebat de situația lui Hagi la echipă. Nici în grațiile lui Cruyff nu se mai află, cei doi având schimburi dure de replici prin presa spaniolă. Lucrurile intră pe un făgaș normal apoi, dar demiterea lui Cruyff și venirea la Barcelona a lui Bobby Robson este echivalentă cu plecarea lui Hagi de pe Camp Nou. Din start, englezul spune că nu are nevoie de serviciile „Regelui”.
La 20 de ani de la sosirea lui Hagi la Istanbul, fanii Galatei îl iubesc la fel ca în prima zi
31 iulie 1995, primirea lui Hagi la Galatasaray
„Eu îl vreau pe Hagi. Pentru mine el ar fi cheia câștigării campionatului. Știu că nu se antrenează, știu că e mofturos, dar eu îl vreau pe Hagi la Galatasaray. Am vorbit și cu Iordănescu”, a fost o scurtă parte din dialogul pe care Fatih Terim l-a purtat cu impresarul „Regelui” la Istanbul. Tehnicianul lui Galatasaray încerca să blocheze transferul lui Hagi în Mexic. Pe final de carieră, lui Hagi i se deschideau noi orizonturi. Câștigă de trei ori salariul de la Barcelona, picioarele îi sunt pupate de fanii lui Galatasaray, iar lucrurile par să meargă pe o pantă ascendentă pentru Hagi, după un an în care nimic nu s-a legat pentru el.
Retragerea, revenirea și din nou retragerea
„Am jucat aici ultimul meu meci sub culorile României”. Declarația făcută de Hagi imediat după turneul final din 1998 îi electrocutează pe suporteri. Se adună buluc la aeroport, la sosirea în țară a jucătorilor, implorându-l să se răzgândească. Naționala avea nevoie de Hagi în continuare: „Vă mulțumesc, sunteți minunați, dar decizia mea e luată de mult. E definitivă, mă gândesc la ea de un an și jumătate. Din păcate tot ceea ce are un început, are și un sfârșit”. Pe 16 mai 1999, cu doar trei săptămâni înainte de meciul cu Ungaria, Adrian Păunescu reușește să-l convingă pe Hagi să revină asupra deciziei: „Gică, ai zis că vrei un meci de retragere din echipa națională. Acesta, cu Ungaria, este cel mai nimerit”.
„În 15 ani am dat tot ce era mai bun din mine, nu văd ce aș mai putea da. Dacă mă întorc, fac mai mult rău”. Intră în direct primul său antrenor, iar suporterii ies în stradă. Gestul îl impresionează pe Hagi, care anunță că va juca meciul cu Ungaria. Revenea Hagi la națională. Și nu doar pentru un meci. Se răzgândește definitiv, ba chiar reușește să-l demită pe Pițurcă, punând federalii să aleagă între el și selecționer, cel care reușise să îl enerveze pe Hagi cu declarațiile făcute de după meciul cu Portugalia, în care a vorbit despre neseriozitate.
Pe 24 aprilie 2001, în fața a 80.000 de suporteri, Hagi se retrage de la națională. Definitiv. A marcat 35 de goluri, record egalat doar de Adrian Mutu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER