Presiunea poporului spaniol poate fi un aliat pentru Franța în drumul spre semifinale!** Del Bosque își pregătește terenul: „Dacă nu știm să acceptăm un eșec, va fi grav pentru țară”
Spania mai are încă trei pași până la cucerirea încă unui trofeu european, însă până atunci „Furia roja” trebuie să treacă mai întâi de Franța, adversara din sferturi. Deși „cocoșii” s-au prezentat mai degrabă modest în grupe, ibericii se tem de orgoliul rănit al acestora, dar mai ales de statistica net favorabilă pentru Les Bleus în duelurile din meciurile oficiale: 5 victorii (3 dintre ele în fazele finale) și doar un singur egal (1-1 la Euro 1996).
De aceea, antrenorul Vicente Del Bosque își avertizează jucătorii și pe fanii spanioli să fie pregătiți pentru un rezultat care ar răsturna pronosticurile: „Vorbim despre fotbal. Dacă nu știm să acceptăm un eșec, va fi foarte grav pentru țară. Cred că le putem aduce oamenilor o bucurie în vremuri extrem de dificile, dar nu suntem nicidecum o soluție pentru patrie. Vrem să promovăm valori ca umilința și modestia, să promovăm o imagine de oameni normali. Aceste lucruri sunt uneori mai importante decât victoria. Învinșii pot de asemenea să transmită valori”.
Del Bosque își trage teama din rezultatele suprinzătoare înregistrate până acum la Euro:
„Îmi place ce văd. Până acum nu a fost niciun rezultat de 0-0, au existat și surprize, nimeni nu a a vut un parcurs milităresc până în sferturi”.