Prima reacție a lui Cristiano Ronaldo după ce a câștigat primul trofeu cu Juventus: „E doar începutul”

După șase luni de la transferul la Juventus, Cristiano Ronaldo a ridicat primul trofeu în tricoul bianconero. A devenit supercampionul Italiei în urma golului marcat în victoria în fața celor de la AC Milan, 1-0.

Atacantul în vârstă de 33 de ani a înscris cu capul, iar campioana din Peninsulă a mai adăugat o cupă în palmaresul impresionant.

„A fost un meci foarte greu. A fost foarte cald și a fost greu să jucăm în condițiile astea. Am jucat bine, am avut multe ocazii și mă bucur că am marcat golul victoriei.

Sunt fericit. A fost intenția mea să încep anul 2019 cu un trofeu câștigat. E primul cu Juventus și mă bucur. Este doar începutul, trebuie să o luăm pas cu pas. Am câștigat acest trofeu și trebuie să muncim în continuare foarte mult.

Titlul în Italia este întotdeauna un obiectiv pentru Juventus. Suntem pe primul loc, dar mai e mult timp și va fi greu. Le dedic golul celor din echipă, familiei mele, tuturor celor care iubesc Juventus și îl iubesc pe Ronaldo„, a spus Ronaldo, pentru Rai Sport.

De la venirea la Juventus, Cristiano a marcat 16 goluri și a oferit 8 pase decisive în cele 27 de meciuri adunate în toate competițiile.

Publicat: 16 01. 2019, 22:07
Actualizat: 16 01. 2019, 22:08