Probleme pentru David Beckham! Decizia luată de un tribunal din Anglia

David Beckham (44 de ani), fostul mare fotbalist de la Manchester United sau Real Madrid, a dat de probleme în Anglia. „Becks” a rămas fără permis și va trebui să se descurce fără mașină timp de șase luni, după ce a fost prins că-și folosea telefonul în timp ce conducerea. Presa din Anglia scrie despre incidentul peste care polițiștii britanici nu au putut trece.

De asemnea, Beckham a primit și o amendă de 750 de lire, dar a fost penalizat și cu șase puncte. Decizia a fost luată de tribunalul din Bromley, la capătul audierilor. Faptul că Beckham și-a folosit telefonul în timp ce conducerea a fost raportat de un pieton, care l-a observat pe celebrul englez, în luna noiembrie a anului trecut.

Astfel, Beckham se vede nevoit să se descurce fără mașină în următoarele șase luni.

Manchester United, Preston, Real Madrid, LA Galaxy, AC Milan și PSG sunt echipele pe la care a jucat David Beckham în toată cariera. De asemenea, la naționala Angliei, pe care a condus-o din postura de căpitan, a strâns 115 meciuri și 17 goluri.

 

 

Publicat: 09 05. 2019, 17:07
Actualizat: 09 05. 2019, 17:49