Real Madrid tatonează din nou pista Paul Pogba (26 de ani), anunță cotidianul Marca. Campioana Europei a demarat deja discuțiile interne pentru transferul campionului mondial, din vară.
Interesul a venit pe fondul reinstalării lui Zinedine Zidane, din ce în ce mai insistent cu privire la aducerea conaționalului său. Pogba ar aceepta și el mutarea. A declarat recent că este visul său să joace la un club atât de mare. A lăsat de înțeles că este deschis trecerii în La Liga, dar recunoaște că Ole Gunnar Solskjaer l-ar putea convinge să rămână la Manchester United. După numirea nordicului, mijlocașul a început să aibă evoluții din ce în ce mai bune, mult peste ce a arătat în mandatul lui Jose Mourinho.
„Real Madrid este visul oricărui copil, oricărui jucător de fotbal, mai ales acum, cu Zinedine Zidane. Sunt însă fericit la Manchester, cu un nou antrenor. În acest moment sunt fericit, dar nu știm ce va fi în viitor„, declara fotbalistul.
Pogba este legitimat la United din 2016. A fost luat de la Juventus pentru 105 milioane de euro, fiind unul dintre cele mai scumpe transferuri din istoria fotbalului. În cei doi ani și jumătate, a jucat în 134 de meciuri, a marcat de 29 de ori și a oferit 29 de pase decisive.
Paul Pogba a cucerit cu Manchester United două trofee, o Cupă a Ligii Angliei (2017) și un trofeu al Ligii Europa (2017).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER