Reka Szabo a fost inclusă de Federația Internațională de Scrimă în topul celor mai valoroși 100 de scrimeri din toate timpurile. Alături de ea mai sunt cinci români: Ana Pascu, Laura Badea, Mihai Covaliu, Kuki Petru și Ioan Pop
Reka Szabo spune că medalia cea mai valoroasă este aurul de la Mondialele din 1994
Șase români au onoarea de a fi incluși în Hall of Fame-ul FIE din toate timpurile, iar ProSport și-a propus să vă spună, printr-un interviu, povestea fiecăruia. Prima este Reka Szabo, multiplă campioană mondială la floretă în anii ’90.
Reka Szabo și-a petrecut o parte din concediul de vară în România, alături de soțul ei, Vilmos Szabo, și de fiul lor cel mic, Mark. Stabiliți de 20 de ani în Germania, la Dormagen, între Dusseldorf și Koln, cei doi lucrează ca antrenori de floretă la copii. Totuși, înainte de a pleca înapoi în Germania, Reka Szabo, completată în unele locuri de Vilmos, ne-a acordat un interviu în exclusivitate.
De ce ați plecat din România? Atunci nu aveam condițiile pe care le au sportivii acum. Era un lucru destul de comun să fii campion mondial în anii ”80 – ”90. Școala românească de scrimă avea o mare tradiție, dar nu eram la fel de mediatizați ca sportivii de azi. Și nici premiile nu erau precum cele de azi. Dacă am fi luat banii care se dau acum, cred că nu am fi plecat niciunul. Am fost și noi recompensați, dar nu chiar așa. Dar vreau să subliniez că nu am plecat din cauza banilor. În România am fost ajutați de părinți și nu avut lipsuri. Am mers mai mult din curiozitate. Inițial nu ne-am pregătit pentru așa ceva. Banii pe care i-am primit atunci în Germania au fost foarte puțini. Am plecat oficial, cu contract de antrenori, dar și eu, și Vilmos aveam jumătate de post. În primii ani, contractul se reînnoia la fiecare 12 luni.
Cum a fost adaptarea în Germania? Nu a fost chiar ușoară. Nu știam deloc limba, dar lucrând cu copiii nu trebuia să vorbim perfect. Acum 20 de ani, erau puțini care vorbeau engleza chiar și acolo. Germanii erau foarte reținuți atunci. Pentru ei, granița Europei se termina la Ungaria. Ne-au trebuit ani de zile să îi convingem că nu e cum cred ei. După câțiva ani totuși, văzând că ne facem treaba foarte bine, ne-au acceptat așa cum trebuie.
Puteți face o comparație între un sportiv român și unul german? Diferențele nu sunt foarte mari în zilele noastre. Diferențele se fac din punct de vedere mental. Dacă vrei să fii în top, trebuie să stai bine din toate punctele de vedere. Dar, pe vremea noastră, mergeam la concursuri cu lame de mâna a doua, de care germancele nu mai aveau nevoie.
„Organizarea în scrima germană e foarte proastă”
În ultimii ani scrima din Germania e într-un regres. De ce? În Germania sunt multe cluburi, dar organizarea e foarte proastă. E o lipsă mare de antrenori. Iar cei care fac acest lucru sunt foarte slab plătiți. Și nu cred că cineva vrea să muncească pe bani puțini. Cel care câștigă 2.000 de euro pe lună e fericit. Dar viața e foarte scumpă. Ce faci dacă dai 1.000 de euro pe chirie? Într-o vreme veneau foarte mulți antrenori străini, dar acum se duc în SUA, unde sunt mai bine plătiți. Antrenorii care aleg acum să muncească în Germania sunt slabi.
Cum comentați faptul că în 2011 s-a desființat lotul nostru de floretă? Este păcat că s-a ajuns aici, dar probabil banii sunt limitați și se pune accent pe armele de perspectivă, care au șanse să aducă medalii. La floretă, aproape toți antrenorii români au luat-o de la zero. Suntem pe drumul cel bun, dar trebuie zece ani ca să revii la nivel competitiv la seniori. E bine că sabia și spada aduc medalii. De exemplu, în Germania sunt trimiși la competiții doar sportivii care au șanse reale la medalii. Restul rămân acasă.
Dar acest lucru nu afectează psihicul sportivilor? Ba da. Dar acest lucru nu interesează pe nimeni. E rău că atunci când începi un an calendaristic nu știi pentru ce te pregătești. Chiar dacă ești angajat la un club și trebuie să-ți faci meseria, în sinea ta te gândești că vrei să ajungi la Mondiale, să te bați pentru o medalie. În ultimii 20-30 de ani, din cauza banilor, se merge doar pe două arme.
Sunteți în Hall of Fame-ul Federației Internaționale de Scrimă, alături de alți cinci români. Ce reprezintă asta pentru dumneavoastră? A fost o surpriză plăcută. E o mare onoare. Sunt mândră că am ajuns aici. Cred că sunt și alți scrimeri care ar fi putut ajunge aici. Când FIE va împlini 200 de ani, probabil vor fi 200 de sportivi.
10.000 de mărci, o medalie la JO
Cum ați ajuns la scrimă? M-a dus tata. Aveam șapte ani și nu aveam ca țel să ajung sportiv de performanță atunci. M-a dus alături de fratele meu și apoi am făcut-o din inerție.
Care este cea mai prețioasă medalie pe care ați cucerit-o de-a lungul carierei? A fost aurul individual la Campionatul Mondial din 1994, de la Atena. A fost ceva deosebit pentru că a fost completat de succesul în proba pe echipe.
Când ați primit cei mai mulți bani pentru o medalie? Cam 10.000 de mărci am primit după medalia de argint câștigată cu echipa la Jocurile Olimpice de la Atlanta, în 1996.
Când a fost mai bine ca sportiv: pe timpul lui Ceaușescu, sau după Revoluție? E clar că după Revoluție a fost mai bine. Pe vremea lui Ceaușescu erau unele lucruri care funcționau, dar nu era totul roz. Primeai indemnizații de sportiv, rații de mâncare și chiar câte un televizor color. Eram legitimată la clubul Tractorul, care era finanțat de fabrică, iar de acolo primeai apartament, erai ajutat să intri la facultate și ți se asigura tot echipamentul. Părinții nu trebuiau să cumpere nimic. Totuși, uneori nu eram lăsați să mergem la concursuri pe motiv că nu aveam viză, deși acest lucru se putea obține. Și să vă spun un lucru pe care l-am aflat de la părinți, după mulți ani: înainte de concursurile importante, de olimpiade, eram controlați. Cei de la securitate mergeau la fabrică și la blocul în care locuiam și ne verificau. Puneau întrebări despre noi și despre activitatea pe care o desfășurăm.
„Medaliile le păstrez în pivniță, în cutie!”
Unde păstrați medaliile? În pivniță, într-o cutie…Acum, pentru mine, ele mai au doar o valoare sentimentală. Dacă le scoți la vânzare pe internet nu cred că primești foarte mult. Am auzit de foști colegi care și-au vândut medaliile, dar eu nu voi face așa ceva. Fiul meu cel mare, Matyas, este în naționala de seniori a Germaniei, și am considerat că ar fi o mare povară dacă ar vedea mereu medaliile. E bine să lăsăm trecutul înapoi.
Ambii copii fac scrimă? Doar Matyas (n.r. – 22 de ani) face scrimă. Cel mic, Mark (n.r. – 8 ani), nici nu vrea să audă de scrimă. Face handbal și înot.
Cum comentați ultimele rezultate ale scrimei românești? Rezultatele sunt foarte bune. Sunt peste așteptări, mai ales la sabie, unde s-a schimbat echipa după Londra. La spadă fete s-a întâmplat același lucru, dar medaliile continuă să vină. Ana și Dolniceanu sunt adevărați lideri și sunt exemple de urmat pentru orice sportiv care face scrimă.
Brânză a ratat podiumul individual la Londra și la Budapesta. Cum se explică asta? E foarte simplu de explicat. Și la Londra și la Budapesta, în afară de medalie, orice alt rezultat era considerat un eșec pentru Ana. Nu e ca în atletism, unde favoritul se impune aproape de fiecare dată. Presiunea e mare și pot să intervină mulți factori, inclusiv arbitrajul.
„Poate unii arbitrii de sabie iau bani!”
Apropo de arbitraj. Sabrerii au declarat în ProSport, la întoarcerea de la Budapesta, că arbitrul din finala cu Rusia le-a spus, după terminarea asalturilor, că a greșit cu șapte tușe în defavoarea lor. E posibil așa ceva la un Campionat Mondial? A greșit câteva tușe, dar nu cred că au fost șapte. Un arbitru nu are voie să facă așa ceva, chiar dacă a greșit. Nu poți să recunoști că ai greșit, iar dacă o faci, ești prost! La Olimpiadă sau la alte concursuri importante, mulți fac greșeli, dar nu recunosc nici dacă îi împuști. Și poate că iau și bani. Din păcate, la sabie e ușor să faci greșeli ca arbitru.
Cum arată viitorul scrimei românești văzut din Germania? Am auzit de la foștii colegi de generație că fiecare în parte încearcă să deschidă o școală de scrimă sau să se apuce de antrenorat. Mai ales în București e un val de cluburi sportive private de scrimă. Iar asta e foarte bine pentru copii. În multe țări din Europa, scrima e un sport foarte căutat de copii. E un sport individual, care te scoate pe tine în evidență. Dacă școlile de scrimă vor avea mulți copii, viitorul României în acest sport e asigurat. Cei care vin la scrimă sunt inteligenți, pentru că altfel nu ai cum să reușești.
Aveți de gând să reveniți definitiv în România? Nu cred. Îl avem pe cel mic, Mark, pe care trebuie să-l pornim în viață. Dacă era doar Matyas, poate că ne întorceam. Am avea unde să ne întoarcem, la Brașov, dar nu cred că mai e cazul. Profesional, în România ar trebui să o luăm de la zero.
Spuneți-mi trei lucruri care nu vă plac în România? Nu îmi place faptul că românii nu fac lucrurile până la sfârșit. Apoi nu e în regulă faptul că tot mai mulți români pleacă în străinătate pentru că nu au un viitor aici. Pe de altă parte, majoritatea tinerilor vor să câștige sume enorme într-un timp foarte scurt. Nu au răbdare să ardă etapele carierei. Apoi, mă deranjează existența clanurilor mafiote care fac legea în marile orașe. Ce am văzut la mare, în Mamaia, nu e deloc în regulă. Nu spun că în Germania nu există mafioți, dar nu sunt așa vizibili și nu se mândresc cu ceea ce fac.
Dar ce vă place în România? Sunt multe lucruri care se schimbă în bine, dar viteza este prea mică. Și, la urma urmei, ne place de România așa cum e pentru că aici suntem acasă. Iar Brașovul cred că are un aer occidental mai mult decât oricare alt oraș din țara noastră.
Spuneți-mi trei lucruri care nu vă plac în Germania? În 20 de ani, te acomodezi, iar ceea ce nu-ți place, accepți. Germanii au o mentalitate rigidă. Se schimbă foarte greu și nu prea știu să caute soluții pentru a rezolva o problemă. Mai degrabă spun că nu se poate decât să-și dea silința să te ajute. Dacă unul e șef, crede că trebuie să fie șef toată viața. Ei nu știu să improvizeze, ceea ce românii fac foarte bine.
Dar ce vă place în Germania? Faptul că germanii sunt oameni de cuvânt. Dacă spun ceva, atunci acel lucru se întâmplă.
Germanii sunt rigizi, românii improviÂzează bine Reka Szabo, fostă floretistă
Sunt mândră că am ajuns în Hall of Fame-ul FIE Reka Szabo, fostă floretistă
REKA SZABO (floretistă)
Data și locul nașterii: 11 martie 1967, Brașov Este căsătorită cu Vilmos Szabo, medaliat cu bronz la scrimă la JO Los Angeles 1984 Palmares: l Vicecampioană mondială cu echipa în 1987, 1995, 1997 și 1998 l Bronz cu echipa la JO Barcelona 1992 l Dublă campioană mondială la Atena în 1994, individual și cu echipa l Campioană europeană la Budapesta în 1995 l Vicecampioană olimpică cu echipa la Atlanta în 1996 l Bronz la Campionatul European Plovdiv în 1998 l Vicecampioană europeană la Funchal în 2000 l Bronz cu echipa la Campionatul European 2001 l Bronz cu echipa la CM 2002 și CM 2003 l Aur la individual la CM de juniori, 1986, de la Stuttgart l Argint la individual la CM de juniori, 1985, de la Arnhem l I s-a decernat în 2000 medalia Crucea națională, Serviciul Credincios, clasa a II-a
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER