Publicul din 200 de țări, cu ochii pe MotoGP
Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
În fiecare an, la Brno, vin peste 200.000 de spectatori în cele trei zile de concurs. Tricourile lui Rossi, Marquez, Lorenzo sau Pedrosa se vând cu prețuri începând de la 20 de euro. Statistica arată că iubitorii de motorsport au o potență financiară peste medie
Pentru fanii MotoGP, participarea la un weekend de concurs oferă satisfacții importante în ceea ce înseamnă apropierea de idolii lor. Spre deosebire de alte sporturi, acolo unde contactul dintre fan și sportiv se rezumă la încurajările transmise din tribune, la MotoGP interacțiunea este gândită în mod diferit. Pentru că emoția transmisă de public este aproape imposibil de asimilat în regim de cursă de către piloți, aceștia se pun la dispoziția oamenilor în alte moduri. Astfel, fiecare dintre cele trei zile de concurs include inevitabil sesiuni lungi de poze și autografe cu fanii. În fiecare cursă și la fiecare dintre cele 18 etape ale sezonului. Dacă Marc Marquez poate fi oprit oriunde în paddock pentru astfel de activități, Jorge Lorenzo și Dani Pedrosa pot fi găsiți doar în preajma centrelor de ospitalitate Yamaha și Honda. Situația este diferită în cazul lui Valentino Rossi, de departe cel mai popular pilot din MotoGP, cel în a cărui prezență fanii au manifestări greu de anticipat. Din acest motiv în jurul motorhome-ului celui poreclit „Il Dottore” sunt mereu agenți de pază, Rossi fiind singurul pilot din circuit care beneficiază de un astfel de tratament.
Iubitorul de motorsport e bogat, organizatorul profită
Pentru că anual la Brno sunt peste 200.000 de spectatori în cele trei zile de concurs, organizatorii speculează la maximum disponibilitatea acestora de a cheltui. Astfel, pe circuitul din Cehia există patru restaurante care funcționează de vineri dimineață și până duminică seară. Acestea oferă sortimente de mâncare și băutură specifice motorsportului, începând de la hamburgeri și bere și terminând cu fripturi și vin roșu. Spre deosebire de alte sporturi, motorsportul în general și MotoGP-ul în special oferă un mediu în care fanii diferiților piloți nu se află în niciun moment în conflict. Asta contribuie, printre altele, la asigurarea unui peisaj colorat în galben (Valentino Rossi), albastru (Jorge Lorenzo), roșu (Dani Pedrosa și piloții Ducati) și portocaliu (Marc Marquez).
Statistica arată faptul că iubitorul de motorsport are și o potență financiară peste medie, iar asta se reflectă în prețurile pentru materialele cu însemnele piloților de top. Tricourile cu Rossi, Marquez, Lorenzo sau Pedrosa se vând cu prețuri începând de la 20 de euro, iar hanoracele ajung și la 60 de euro bucata. Un set de stickere pentru laptop cu diverse logo-uri ale lui Marc Marquez costă 10 euro, iar steagurile cu care sunt populate majoritatea tribunelor se vând cu 15 euro bucata.
ProSport, singura publicație din România acreditată la MotoGP
Pentru reprezentanții media, participarea la un weekend de MotoGP înseamnă posibilitatea de a interacționa profesional cu unele dintre cele mai mari nume din sportul mondial. Valentino Rossi, cel mai titrat pilot în activitate sau Marc Marquez, actualul campion mondial, sunt două astfel de exemple. Superstaruri plătite cu zeci de milioane de euro anual care stau la dispoziția presei conștienți fiind că această modalitate este principala prin care pot ajunge la fanii din întreaga lume, fani care contribuie la popularitatea lor și, implicit, la numărul de zerouri de pe cec-ul cu salariul pe care îl primesc lunar. În ultimii doi ani, la GP-ul de la Brno, ProSport a avut un trimis special alături de jurnaliști de la instituții media importante din Europa precum BBC Sports, Sky Sports sau Gazzetta dello Sport.
ProSport este singura publicație din România eligibilă în acest moment pentru a obține o acreditare de presă la un weekend de MotoGP. Dorna Sports, organizatorul și compania care deține drepturile comerciale ale competiției, solicită instituțiilor media care vor acreditări cifre de audiență și de trafic, un istoric recent al articolelor despre motociclism publicate, precum și garanții cu privire la spațiul alocat publicării materialelor de presă ce rezultă din acoperirea evenimentului. De asemenea, Dorna Sport face verificări și cu privire la trecutul profesional al jurnaliștilor acreditați, motiv pentru care solicită să îi fie trimise probe, ziarul în original în cazul ProSport, la sediul central din Spania.
Acreditarea nu garantează obținerea interviurilor exclusive
Aceste filtre fac ca în spațiul rezervat reprezentanților media de la fiecare cursă să aibă acces doar jurnaliștii cu background în domeniu. Chiar și așa, acreditarea nu garantează obținerea interviurilor exclusive cu piloții din competiție. ProSport a oferit în ultimii doi ani trei astfel de interviuri, cu Marc Marquez, Nicky Hayden și cu Dani Pedorsa, după ce a trecut printr-o altă serie de verificări făcute de departamentele de presă ale echipelor Honda și Ducati.
400 de jurnaliști au fost acreditați de către Dorna Sport la weekendul MotoGP de la Brno
Responsabilitatea mea este să ajung la fanii pe care îi am în lumea întreagă. Și sunt conștient că nu am altă variantă de a face asta decât prin intermediul mass-media, de aceea mă vedeți mereu zâmbind și de aceea răspund fiecărei întrebări
Valentino Rossi, pilot Movistar Yamaha
Prețurile la mâncare și la băutură în restaurantele de pe circuitul din Brno:
Hamburger – 3,2 euro
Hot dog – 3 euro
Friptură porc – 3 euro
Cartofi prăjiți – 2,2 euro
Bere – 2,2 euro
Sucuri – 2 euro
Apă – 1,5 euro