Daniel Pancu (41 de ani) a fost prezent, joi, în studioul ProSport LIVE, unde a discutat, printre altele, despre prima sa experiență din străinătate, de la Cesena. Fostul atacant a rememorat și câteva întâmplări trăite alături de colegi.
Actualul antrenor de la Rapid era singurul jucător extracomunitar de la Cesena în sezonul 1999/2000 și a explicat în ce mod îi priveau italienii pe români și ce întrebări îi adresau aceștia.
„Am stat un singur an la Cesena pentru că am retrogradat și extracomunitarii nu mai aveau voie în Serie C. Președintele mă iubea foarte mult, credea foarte mult în mine, fusesem recomandat de AC Milan pentru că a venit Baresi să mă vadă la câteva meciuri în România. Serie B era un campionat fantastic, plus că eram singurul străin extracomunitar între italieni, care auzeau doar lucrurile negative despre noi.
Mă întrebau dacă avem apă caldă în România și dacă avem Coca-Cola. Nu erau întrebări ironice, pur și simplu asta era imaginea lor despre noi. 28 eram în lot, eu eram singurul stranier, cu altă cultură despre fotbal. Nu intram fără apărători la antrenament, erau niște intrări foarte dure”, a declarat Pancu, la ProSport LIVE.
În sezonul 1999/2000, Daniel Pancu a evoluat în 41 de partied la Cesena și a reușit patru goluri. Echipa a retrogradat în Serie C la finalul sezonului, iar Pancu s-a întors la Rapid
În cariera sa, Pancu a mai evoluat pentru Poli Iași, Rapid, Beșiktaș Bursaspor, Terek Grozny, ȚSKA Sofia, FC Vaslui și FC Voluntari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER