Quaresma, omul decisiv al portughezilor: „Am atacat la momentul potrivit!”
Echipa națională a Portugaliei a învins, sâmbătă seară, scor 1-0, după prelungiri, reprezentativa Croației, în a treia optime de finală la Campionatul European, disputată pe stadionul din Lens, iar Ricardo Quaresma a declarat, la final, că punctul cheie al echipei a fost apărarea organizată.
Deși era perceput drept capul de afiș al zilei, meciul dintre Portugalia și Croația nu s-a ridicat în niciun moment la înălțimea așteptărilor. Cele două echipe au fost mai mult preocupate de faza defensivă, asigurându-se că, mai întâi, nu primesc gol. La finalul celor 90 de minute niciun dintre cele două formații nu avea vreun șut pe spațiul porții adverse.
Quaresma, marcatorul golului portughezilor din finalul celei de-a doua repriză de prelungiri, recunoaște că apărarea a fost punctul cheie al echipei și că s-a muncit din greu pentru obținerea acestui rezultat: „Punctul forte al nostru a fost faptul că am știut să ne apărăm, am reușit să rezistăm și am atacat la momentul potrivit. Croația este o echipă puternică, cu jucători buni, fără îndoială. Am fost norocoși că am putut rezista toate cele 120 de minute fără să încasăm gol.
Am muncit din greu, eram conștienți de greutățile cu care urma să ne confruntăm, stresul, dar cred că, în final, ne putem felicita. Am făcut un meci mare, am crezut până la final și ar trebui să ne felicităm pentru devotamentul nostru”, a spus Ricardo Quaresma după meci, citat de site-ul UEFA.
În sferturile de finală ale Campionatului European, naționala pregătită de Fernando Santos va întâlni reprezentativa Poloniei, pe 30 iunie, de la ora 22:00, la Marsilia, pe Stade Velodrome.