Rădoi n-are somn! E setat pe meciul România U21 – Germania U21 de la EURO 2019! Cât a dormit în ultimele două zile: „Nici nu știu ce fac copiii mei, soția, familia”
Campionatul European din Italia și San Marino l-a detereminat pe selecționerul României U21, Mirel Rădoi (38 de ani), să renunțe la orele de somn și să piardă, preț de câteva zile, contactul cu persoanele apropiate.
Întrebat la conferința de presă premergătoare meciului cu Germania dacă îi va răspunde la telefon patronului de la FCSB și nașului său, Gigi Becali (61 de ani), Rădoi a subliniat faptul că este concentrat pe ce are de făcut în cantonamentul naționalei: „Vă spun sincer că în cele două zile am dormit 9 ore. Astăzi, la prânz, am făcut a zecea oră. Nu aveam cum să-i răspund lui, nu știu ce fac copiii mei, nu știu ce face soția, familia. Nu știu decât ce fac jucătorii în cantonament și ceea ne va pune în dificultate pentru partida de mâine. În momentul ăsta, chiar nu mă interesează cine se va supăra dacă va suna și nu voi răspunde”, a spus Rădoi, la conferința de presă.
„Să fiu sincer suntem cam prea euforici. Mă bucur că partida e mâine seară și nu azi, pentru că nu știu dacă ne-am fi ridicat la nivelul partidei. Revenim după 55 de ani la JO, la anul vor fi 56 de ani, participăm după 21 de ani la Euro și am trecut de grupe, suntem în semifinale. E normal să fie doza de euforie, dar mă bucur că partida e mâine seară și încercăm să îi aducem cu picioarele pe pământ până la ora partidei”, a mai spus selecționerul naționalei U21.
Meciul dintre România și Germania va avea loc joi, 27 iunie, la Bologna, de la ora 19:00. Spania și Franța se vor înfrunta în aceeași zi, de la ora 22.00, la Reggio Emilia. Germania a încheiat pe primul loc Grupa B, cu șapte puncte, peste Danemarca, Austria și Serbia.
Sub comanda lui Mirel Rădoi, naționala U21 nu a pierdut niciun meci oficial, bifând singura înfrângere într-o partidă de pregătire, cu Spania, scor 1-0.
CLASAMENTUL GRUPEI C:
- 1. România 7p
- 2. Franța 7p
- 3. Anglia 1p
- 4. Croația 1p