Președintele Rusiei Vladimir Putin a participat, vineri, la o sesiune de întrebări și răspunsuri organizată în orașul Sankt Petersburg și a mărturisit că regretă incidentele create de fanii ruși în Franța, promițând că Moscova va încerca eradicarea huliganismului din fotbalul rus, anunță Reuters.
Autoritățile franceze au indicat faptul că în jur de 150 de fani ruși au luat parte la incidentele petrecute înaintea meciului dintre Anglia și Rusia (1-1), când suporterii din Rusia s-au bătut cu cei englezi, pe străzile din Marsilia, în apropierea Portului Vechi din oraș. Incidentele dintre fani au continuat și în interiorul stadionului Velodrome.
În cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, desfășurată la evenimentul Sankt Petersburg International Economic Forum, Putin s-a declarat surprins de „cum au reușit 200 de fani ruși să bată câteva mii de suporteri englezi”.
De asemenea, președintele Rusiei a mai spus că este important ca autoritățile din Franța să îi trateze în mod egal pe toți cei care creează probleme pe parcursul Campionatului European, dar și Moscova va lucra pentru eradicarea huliganismului din fotbalul rus. Ieri, un tribunal din Marsilia a condanmat la închisoare trei suporteri ce au luat parte la incidentele de săptămâna trecută. Pedepsele acestora însumează patru ani și jumătate de închisoare cu executare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER