Reacție dură a lui Maradona după eliminarea Argentinei: „Am văzut cronica unei morți anunțate”. Ce spune despre evoluția lui Messi

Diego Armando Maradona a reacționat dur după ce Argentina a fost eliminată de la Campionatul Mondial încă din faza optimilor de finală. „El Pibe de Oro” a spus că Messi a fost singur, iar din tribune a simțit încă de la încălzire că urmărește „Cronica unei morți anunțate”.

„Îmi pare rău pentru încă un Campionat Mondial la care Argentina nu reușește să aibă consistență. Dar încă de la antrenament, de la plecarea din Moscova, era cunoscut faptul că Pavon, Messi și Di Maria erau cei care urmau să atace apărarea franceză. Da, ei știu să construiască jocul, dar nu sunt atacanți. Nu știu cum să împingă un fundaș central. Cred că am venit mai mult ca la cinema, deoarece am văzut >. Argentina făcut greșeala să atace Franța și i-a lăsat mult spațiu de manevră lui Mbappe.

Am văzut un Leo mult prea singur, foarte departe de poartă. Am zis că dacă va juca număr 1, trebuie să vină să coboare să-și ia baloane, să ducă mingea spre poartă, dar mi se pare că vorbim mai mult despre o iluzie pură decât despre Messi”, a spus Maradona, citat de SBS.

Argentina și Franța au oferit un meci de cinci stele în deschiderea optimilor. Griezmann a deschis scorul din penalty, dar Di Maria a egalat până la pauză cu un șut superb din afara careului. Mercado a deviat cu șansă pentru 2-1 în debutul părții secunde, dar apoi a fost rândul Franței să revină. Pavard a înscris cu un voleu expediat aproape de vinclu, iar Mbappe a rezolvat calificarea cu o dublă. Kun Aguero a completat spectacolul marcând pentru 4-3 din centrarea lui Messi, dar în final vicecampioana mondială a plecat acasă.

Citește și: FOTO & VIDEO | Maradona, din nou în prim-plan la meciul Argentinei! Cum a fost surprins „El Pibe d’Oro” imediat după ‘racheta’ cu care Di Maria a readus „Pumele” în meci, contra Franței

 

Publicat: 01 07. 2018, 15:26
Actualizat: 01 07. 2018, 15:27