Real – Barcelona 10-7!** Madrilenii au 10 jucători în semifinalele EURO

Investițiile masive ale Realului din ultimele sezoane au dat roade atât în Primera Division, cât și pe plan internațional. Deși nu a câștigat decât campionatul intern în sezonul recent încheiat, ratând finala Ligii după un eșec în fața lui Bayern München, Realul demonstrează că este o forță și la Euro, fiind echipa de club cu cei mai mulți jucători în semifinalele turneului din Polonia și Ucraina (zece). Madrilenii sunt urmați de Bayern München și Juventus (cu câte opt jucători) și de Barcelona, care are doar șapte reprezentanți în penultimul act al Europeanului, toți în naționala Spaniei.

Bayern, depășită după sferturi!

Dacă înainte de primul meci de la Euro, Bayern a fost cea mai bine reprezentată echipă de club, cu 13 jucători, nemții au rămas acum cu doar opt oameni, toți nemți, după ce Pranjic, Olic, Timoșciuk, Robben și Benzema au plecat acasă. Madrilenii au profitat și au devenit echipa cu cei mai mulți reprezentanți în semifinalele turneului european, dar și cea mai cosmopolită. Cinci spanioli, trei portughezi și doi nemți formează în acest moment contingentul Realului la Euro. Însă cel puțin trei vor părăsi turneul după meciul direct de mâine dintre Spania și Portugalia.

Jucătorii Realului, cei mai valoroși

Lotul Realului de la Euro este cel mai valoros din punct de vedere financiar, conform estimărilor realizate de site-ul transfermarkt.de. Cei zece jucători ai campioanei Spaniei rămași în competiție au o cotă de piață de 319 milioane de euro, însă sunt urmați la mică distanță de cei șapte magnifici ai Barcelonei, care valorează 276 de milioane de euro. Dintre echipele rămase în competiție cu peste cinci jucători, cea mai redusă cotă de piață o au cei opt jucători ai lui Juventus, cu doar 119 milioane de euro.

Publicat: 26 06. 2012, 09:06
Actualizat: 26 06. 2012, 09:07