Paul Pogba nu va mai ajunge pe Santiago Bernabeu. Cel puțin așa scriu jurnaliștii publicației Marca. Deși Zinedine Zidane îl dorește pe campionul mondial, oficialii de la Real Madrid se văd obligați să pună stop eventualului transfer al mijlocașului de la Manchester United.
„Galacticii” au adus în această vară cinci jucători (Eden Hazard, Luka Jovic, Eder Militao, Rodrygo și Ferland Mendy) în valoare totală de 303 de milioane de euro, iar madrilenii nu vor să încalce fair-play-ul financiar, care ar putea aduce sancțiuni, dar și interdicție la transferuri.
Gruparea din Premier League i-a stabilit prețul jucătorului în vârstă de 26 de ani, 170 de milioane de euro, sumă pe care Real Madrid nu o poate plăti în condițiile date.
Potrivit specialiștilor de la Forbes, suma totală cheltuită de madrileni până acum este cea mai mare plătită vreodată de un club într-un singur sezon.
Pogba, pe lista lui Juventus
Jurnaliștii de la Sky Italia au scris că Pogba ar fi interesat să revină la Juventus, iar campioana din Serie A este și ea deschisă unui eventual transfer.
„Se vorbește foarte mult despre transferul meu. Sunt de trei ani la Manchester și este excelent. Au fost unele momente bune, altele nu, ca peste tot. După tot ceea ce s-a întâmplat, după acest sezon foarte bun al meu, cred că ar fi benefică o provocare în altă parte. Iau în calcul acest lucru – nouă provocare„, a declarat Pogba, potrivit The Guardian, în urmă cu o săptămână.
Pogba nu vrea să își mai prelungească înțelegerea cu United, echipă cu care mai are contract până în 2021, dar există, în plus, și o opțiune de o extindere de 12 luni.
Părerile despre Paul Pogba la gruparea de pe Old Trafford sunt împărțite. În timp ce o parte ar vrea să îl țină la Manchester, o altă parte sunt sceptici în ceea ce privește comportamentul jucătorului și influența negativă pe care o poate avea în fața juniorilor din cadrul lotului.
Paul Pogba a evoluat timp de patru ani la Juventus, 2012 – 2016, formație alături de care a câștigat de patru ori titlul în Serie A și două Cupe ale Italiei.
S-a întors la Mancherster United în 2016 contra 105 milioane de euro, însă Pogba a avut prestații oscilante și a fost adesea ținta mai multor critici venite din partea unor foști fotbaliști ai lui Manchester United. Alături de formația de pe Old Trafford, Pogba a încheiat pe locul șase sezonul din Premier League, ratând astfel calificarea în sezonul viitor de Liga Campionilor.
În sezonul recent încheiat, Pogba a evoluat în 47 de partide, reușind 16 goluri și 11 pase decisive. Francezul este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.com la 100 de milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER