Replica lui Marius Croitoru după ce Gică Hagi a făcut ravagii în urma meciului cu FC Botoșani. Ce a spus antrenorul moldovenilor: „Nu vreau să deranjez pe nimeni. Asta e părerea mea”
Marius Croitoru a vorbit, la ProSport LIVE, despre meciul spectaculos pe care Viitorul și FC Botoșani l-au oferit luni seara și care s-a terminat cu scorul de 2-2. La finalul partidei, Gică Hagi a fost nervos și nu a putut accepta egalul.
Antrenorul echipei din Moldova a ales să-și expună părerea, nu a intrat în conflict și a fost mulțumit de spectacolul pe care l-au oferit cele două echipe: „La toată lumea am țipat. Îmi place să-i țin în priză. Sunt răgușit. Nu am ce să fac. Eu le sunt prieten și ei știu lucrul ăsta. Cea mai importantă legătură e asta, ei trebuie să simtă că tot ce le spun e adevărat.
Puteau și ei să câștige, puteam și noi câștiga. Viitorul a avut situații, dar una peste alta e un rezultat echitabil. Și eu și Gică Hagi am zis că va fi un spectacol. Sunt două echipe care joacă fotbal, nu se retrag, joacă fotbal, nu fac antijoc. M-a felicitat (n.r. – Gică Hagi), dar nu cred că a fost deranjat de ce am zis eu. Nu vreau să par ipocrit, dar prima repriză ne-a aparținut, Viitorul a dominat până în minutul 75, iar finalul meciului ne-a aparținut. E părerea mea, nu că trebuie să deranjez pe nimeni. Nu vreau să deranjez pe nimeni”, a declarat antrenorul lui FC Botoșani la ProSport LIVE.
Gică Hagi, nervos după Viitorul – FC Botoșani 2-2
Viitorul a condus FC Botoșani în două rânduri, dar oaspeții au revenit de fiecare dată, iar Gică Hagi a fost furios: „Vedeți lucrurile care trebuie! Viitorul a avut 1000 de ocazii, trebuia să câștige! Mai bine stau liniștit, tac din gură și mă duc acasă. Am fost arbitrați de parcă jucam cu Barcelona. Merita Viitorul să câștige în seara asta? Greșelile pe care le-am făcut au dus la acest egal. Rivaldinho o să fie disponibil când o să cred eu!”, a spus Hagi, la flash-interviu, după 2-2 cu FC Botoșani.
Hagi a fost la fel de iritat și la conferința de presă, acuzând greșelile arbitrului Marian Barbu: „Greșelile noastre sunt greșelile noastre. Asta e, nu avem voie să fim acolo sus. Nu vreau să vorbesc, îi las pe alții. Am fost o echipă cuminte, mereu ne-am văzut de ale noastre. Poate am făcut prea multe puncte. Cred că Viitorul a fost o surpriză neplăcută a campionatului. Ca să continui întrebările pe care mi le-au pus cei de la TV, la flash-interviu. E foarte greu să pedalezi contra vântului. Dacă ăla n-a fost penalty la Ganea, eu… și altele… Sunt supărat că am făcut 2-2. Meritam 100% victoria. Am fost echipa care am produs fotbal. Ei au viteză în atac. S-a terminat cum și-au dorit mulți. Asta e, mergem înainte. Vreau puțin respect! Înțeleg și noi fotbalul. Se joacă totul la detalii. Respect pentru FC Botoșani, au jucat deschis. Însă eu cred că meritam să câștigăm. A bătut vântul rău la Constanța și a bătut într-o singură direcție”, a declarat foarte nervos Gică Hagi, după remiza de la Ovidiu.