Rezultatul diferențelor de temperatură de la Mondial. Șapte jucători ai Germaniei sunt incerți pentru sfertul cu Franța

  • 7 jucători din lotul Germaniei au acuzat simptome de răceală
  • GermaniaFranța are loc vineri de la ora 19:00 (în direct pe TVR 1)

Încă de la anunțarea faptului că Brazilia va fi țara gazdă a Campionatului Mondial din 2014, fotbaliștii și selecționerii – mai ales cei din Europa, neobișnuiți cu climatul din America de Sud – au ridicat semne de întrebare. Problema acestora a fost legată de variațiile de temperatură și umiditatea ridicată ce influențează nivelul de efort al jucătorilor.

În Manaus, oraș aflat în inima junglei amazoniene, au fost găzduite patru meciuri din grupele Campionatului Mondial. Aici, media maximelor de temperatură din lunile iunie și iulie este de 31ËšC, iar umiditatea ajunge la 82 de procente. Cifre similare se înregistrează și în nordul și nord-estul țării, unde se află stadioanele din Natal, Recife, Fortaleza și Salvador. În schimb, în Sao Paulo de exemplu, temperaturile încep de la 13ËšC și nu depășesc maxima de 20ËšC. În majoritatea orașelor aflate pe coastă, la distanță de Ecuator, umiditatea este mult mai scăzută din cauza brizelor oceanice (ex. Sao Paulo, Rio de Janeiro, Curitiba, Porto Alegre).

Nemții se resimt

Conform publicației „The Guardian”, 7 jucători din lotul nemților au acuzat simptome de răceală, cu doar o zi înainte de meciul pe care îl vor juca în sferturile de finală de la Campionatul Mondial. Din cauza unor simptome similare, fundașul Mats Hummels a absentat de la meciul din „optimi” împotriva Algeriei. La doar câteva zile de la partida câștigată de nemți cu scorul de 2-1 în prelungiri, se pare că virusul s-a răspândit și către o parte din colegii săi. 

  • Circa 3400 de kilometri a călătorit echipa Germaniei pentru cele trei meciuri din faza grupelor de la Mondial

După cum susține selecționerul nemților, problemele de sănătate ale jucătorilor au rezultat în urma variaților mari de temperatură în care aceștia au evoluat pe parcursul turneului. „Suntem nevoiți să călătorim în zone cu condiții climaterice diferite”, a declarat Joachim Low. „Este de înțeles că băieții se resimt și că mai mulți dintre ei au acuzat simptome de răceală. Nu este nimic grav. Nu vreau să fac o dramă din această situație și sperăm că se va remedia la timp”

Germania s-a calificat în sferturile Campionatului Mondial, acolo unde se va întâlni cu reprezentativa Franței pe 4 iulie (în direct pe TVR 1 de la 19:00). Rămâne de văzut dacă cei 7 jucători ai nemților se vor recupera la timp pentru meciul împotriva selecționatei „cocoșului galic”.

Impactul temperaturii asupra efortului depus de jucători

Mijlocașul Statelor Unite, Michael Bradley, a parcurs cea mai mare distanță (54,7 km) în cele patru runde disputate până în momentul de față la Campionatul Mondial din Brazilia. De aici rezultă o medie de 13,67 kilometri parcurși/meci. Comparativ, la Mondialul din 2010, americanul reușea o medie de 12,9 kilometri, fiind și atunci în fruntea clasamentului. Diferența este că, la turneul din Africa de Sud, majoritatea meciurilor se disputau seara, la temperaturi mult mai scăzute. În Brazilia, pentru a putea fi urmărite în Europa, meciurile au loc, majoritar, în timpul zilei.

  • 24 din cele 64 de partide de la Mondialul din Brazilia au fost programate să înceapă de la ora 13:00 (ora locală a Braziliei)

Pe parcursul sezonului 2013-2014 din Premier League, Mark Noble (27 de ani, West Ham) a fost fotbalistul care a alergat cel mai mult. Englezul s-a clasat pe prima poziție cu o distanță parcursă de 380,9 kilometri în 33 de meciuri jucate. Este vorba de o medie de 11,54 de kilometri pe meci, cu doi mai puțin decât cea parcursă de Bradley în Brazilia.

 

Publicat: 04 07. 2014, 10:58
Actualizat: 04 07. 2014, 12:28