RIO 2016 | Norbert Trandafir s-a calificat în semifinala probei de 50 m

Înotătorul român Norbert Trandafir s-a calificat, joi, în semifinalele probei de 50 de metri liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, Brazilia, după ce a fost cronometrat cu cel de-al 16-lea timp în cadrul seriilor.

Reprezentantul României a încheiat cu timpul de 22 de secunde și 10 sutimi, cu 0.61 de secunde în spatele liderului Andrii Govorov (Ucraina).

Norbert Trandafir a ocupat locul 16 în clasamentul general al seriilor, ultima poziție care asigura calificarea în semifinale.

Norbert Trandafir (28 ani) participă la a treia ediție a Jocurilor Olimpice, după ce s-a calificat atât pentru ediția 2008 (Beijing), cât și pentru ediția 2012 (Londra). Trandafir deține recordul național la 50 și 100 de metri liber.

Semifinalele probei de 50 de metri liber din cadrul Jocurilor Olimpice vor avea loc vineri dimineață, de la ora 04.00 (ora României).

Publicat: 11 08. 2016, 20:01
Actualizat: 11 08. 2016, 20:20