România – Anglia, EURO 2019 | Omul care s-a luptat pentru regula under 21: „Se vede acum la naționala de tineret, care face istorie. L-am pisat la cap non-stop pe Burleanu să introducă regula”

Cristi Dulca a fost selecționerul naționalei de tineret în campania 2015-2016 și mare sa problemă de atunci era că jucătorii eligibili nu prea existau în Liga 1. Antrenorul a insistat mult pe lângă Răzvan Burleanu să introducă regula care să oblige cluburile să joace cu fotbaliști sub 21 de ani și spune că astăzi se văd roadele insistențelor sale. „Putem spune că este cea mai bună generație, că s-a folosit din plin această regulă cu under 21 și a avut succes. Faptul că au jucat meci de meci acești copii se vede în echipa națională. Se vede valoarea lor, care a crescut foarte mult, jucând meci de meci. Pot să spun că am fost inițiatorul acestui proiect, pentru că îmi aduc aminte că l-am pisat la cap pe președintele Federației non-stop să se impună această regulă și până la urmă am reușit. În perioada în care eram eu era foarte greu să selecționez jucători care jucau meci de meci”, a povestit Cristi Dulca.

„Un egal cu Anglia și unul cu Franța și să ne calificăm”

Fostul selecționer vede naționala lui Ianis Hagi calificată în semifinale cu 5 puncte. „Am avut emoții, am trăit cu sufletul la gură, chiar m-am bucurat pentru ei. Sper ca astăzi să scoatem un punct și un punct cu Franța și să ne calificăm”, a spus Dulca, care ține pumnii naționalei lui Rădoi, chiar dacă fiul său, Marco Dulca, nu a fost selecționat pentru Euro: „Marco a jucat în 7 meciuri din preliminarii, apoi a fost accidentat, dar sigur e alături de colegi, vorbește cu ei, le ține pumnii și este tânăr, mai poate să fie convocat, urmează o altă campanie. Important este ce se întâmplă cu naționala de tineret, care face istorie”.

 

Publicat: 21 06. 2019, 14:08
Actualizat: 21 06. 2019, 14:09