Înainte de startul fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice, presa internațională oferă predicții privind numărul de medalii pe care țările participante le vor câștiga în timpul competiției. Scenariul s-a păstrat și pentru competiția de la Londra, iar unul dintre cele mai interesante topuri este oferit de publicația australiană „The Telegraph”, în parteneriat cu o companie olandeză specializată în statistică sportivă, Infostrada.
Conform managerului Infostrada, Sam Timmermans, acest top a fost realizat în urma cuantificării câtorva elemente definitorii pentru performanța sportivilor: „Metoda noastră cuantifică mai multe elemente, cu ponderi diferite. Cele mai importante sunt rezultatele din ultimul ciclu olimpic, cărora li se alătură consistența sportivului pe parcursul celor patru ani. Acestea sunt cumulate și cu factorul timp. Dacă un sportiv a concurat bine în 2010 și mai slab în 2011, atunci el nu va fi candidat la un aur olimpic la Londra”.
Surprinzător, pronosticurile australienilor nu plasează România decât pe poziția a 40-a în topul final al medaliilor câștigate, cu un aur, un argint și șase medalii de bronz.
Echipa de spadă, favorită la aur
Conform topului publicat de „The Telegraph”, principala speranță la un aur olimpic pentru delegația noastră este echipa feminină de spadă, care ar urma să învingă în finala de la Londra echipa Germaniei. Campioană mondială în 2010 și 2011, naționala noastră de spadă este considerată și la casele de pariuri drept una dintre marile favorite la titlul olimpic, deși a pierdut la limită, în iunie, finala europeană de la Legnano, în fața Rusiei.
Argintul, tot de la scrimă
Tot de la echipa feminină de spadă ar urma să vină și unica medalie de argint, aceasta fiind „rezervată” Anei Maria Brânză. Calculele hârtiei spun că sportiva noastră ar trebui să își păstreze argintul câștigat acum patru ani la Beijing, însă Ana Maria consideră că orice medalie e binevenită: „Obiectivul meu personal este o medalie. Nu contează culoarea, știu că e foarte greu să ajungi de două ori consecutiv pe podiumul olimpic. Însă visul meu e să câștig măcar o dată aurul olimpic”.
Două medalii de bronz la judo
Potențialul top al medaliilor la Jocurile Olimpice de la Londra oferă șase medalii de bronz sportivilor români. Două dintre acestea vor veni din competițiile de judo feminin. Deși a câștigat în aprilie cel de-al optulea titlu european la categoria 48 de kg, Alina Dumitru este cotată doar cu șansa a treia în competiția olimpică, pe care a câștigat-o în 2008. Cea de-a doua medalie a judokanelor românce poate fi câștigată de Corina Căprioriu, la categoria 57 de kg.
Alte locuri trei, obținute pe apă
Deși au cucerit în luna iunie titlul european în proba de C2 pe 1000 de metri, Liviu Dumitrescu și Victor Mihalachi sunt cotați cu șansa a treia la Londra, în urma echipajelor din Azerbaidjan și Belarus. Tot pe locul trei va încheia, conform celor de la „Telegraph”, și echipajul feminin de 8+1. Surprinzător, echipajul de două rame (Andrunache-Susanu) nu este cotat cu șanse la niciun fel de medalie. Ultimele două locuri trei prevăzute pentru delegația română ar putea fi câștigate de Flavius Koczi (gimnastică, sărituri) și de boxerul Bogdan Juratoni, la categoria 75 kg.
Gimnastica, omisă
Varianta propusă de australieni este sinonimă cu ținta minimă impusă de COSR înainte de plecarea sportivilor spre Londra. Totuși, în acest top nu a fost luată în calcul nicio medalie câștigată la probele de gimnastică feminin, acolo unde lotul pregătit de Octavian Bellu și Mariana Bitang țintește câteva locuri pe podium.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER