România U21 la EURO 2019 | Ce nu s-a văzut la TV. Momente nebune la finalul partidei cu Franța U21

Redactor:
Dan Mirea
România U21 la EURO 2019 | Ce nu s-a văzut la TV. Momente nebune la finalul partidei cu Franța U21
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala U21 a României a reușit o performanță pe care nu și-ar fi imaginat-o la începutul preliminariilor EURO 2019 din Italia și San Marino. Tricolorii mici nu doar că s-au calificat la turneul final, dar au pătruns și în semifinale, iar bucuria lor a fost pe măsura performanței realizate. 

România U21 avea nevoie de doar un punct sau de o înfrângere la sub trei goluri în partida cu Franța U21, dar meciul s-a terminat 0-0. Astfel, tricolorii mici au dat startul sărbătorii pe teren alături de fani, așa cum s-a întâmplat și în partidele cu Croația, scor 4-1, dar și cu Anglia, scor 4-2. 

Germania U21 – România U21, în semifinale la EURO 2019

Față în față se vor afla două dintre cele mai bune atacuri. Nemții au marcat deja 10 goluri, opt fiind realizate de Luca Waldschmidt (5) și Marco Richter (3). Tricolorii au realizat opt goluri, câte patru cu Croația și Anglia. George Pușcaș, Ianis Hagi și Florinel Coman au fiecare câte două goluri marcate.

Ultimul meci direct la acestă categorie s-a încheiat prost pentru România, cu o înfrângere istorică, scor 0-8!

Germania are un lot cu o medie de vârstă mai mare cu 1 an și 2 luni: 22,5 ani vs 21.3 ani.

Germania este la a 12-a apariție la un turneu final, având două titluri, în timp ce România este doar la a doua prezență.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×