România va organiza Europeanul de juniori după o pauză de 59 de ani. Lovitură dată de tenisul de masă: Cluj-Napoca a câștigat lupta cu Ostrava
România a câștigat cursa cu Cehia pentru organizarea Europeanului de Juniori din 2018, iar competiția se va desfășura la Cluj-Napoca, orașul care va găzdui anul viitor Europeanul de gimnastică și C.E. de baschet masculin. Orașul în care se organizează Untold Festival fusese în cursă cu Ostrava.
În perioada 18 – 23, octombrie delegația României se află la Budapesta, unde au loc Campionatele Europene Individuale de Seniori. În acest context, marți, 19 octombrie, s-a întrunit Comitetul Executiv al Federației Europene, în vederea desemnării câștigătorului competiției pentru organizarea Campionatelor Europene de Juniori și Cadeți 2018.
„Bucuria este cu atât mai mare cu cât ultimul Campionat European de Juniori și Cadeți a avut loc în România în anul 1959, la Constanța. Mai mult decât atât, în 2018 sărbătorim centenarul Marii Uniri, Transilvania fiind un loc plin de încărcătură istorică și emoțională pentru toți românii. Nu în ultimul rând, 2018 este ultimul an de juniorat pentru multipli noștri campioni: Andreea Dragoman, Rareș Șipoș și Cristi Pletea, oferindu-le în acest fel oportunitatea de a face pasul către seniori acasă, în fața propriilor suporteri”, spune Beatrice Romanescu, managerul FRTM.
„Pregătirea candidaturii pentru organizarea acestei competiții în România a implicat o muncă intensă și continuă în ultimele luni, însă, putem afirma cu certitudine că un rol foarte important în obținerea acestui rezultat l-a avut susținerea necondiționată din partea Primăriei Municipiului Cluj – Napoca. Îi mulțumim, în acest sens, domnului primar Emil Boc, care nu numai că ne-a fost alături la Budapesta, dar s-a și implicat activ în atingerea acestui obiectiv”, a declarat Cristi Romanescu, președintele FRTM.
„Întotdeauna gândul la o victorie de asemenea anvergură este mai intens decât expresia bucuriei în sine după obținerea acesteia. Deja conștientizăm responsabilitatea ce ne revine și suntem pregătiți, mai mult ca oricând, să facem față acestei provocări!” Cristi Romanescu, Președinte FRTM