Românii încep bătălia cu asiaticii la tenis de masă. „În Europa am arătat că suntem printre cei mai buni. Principalii adversari acum sunt din China, Taipei și Singapore”
Președintele Federației Române de Tenis de Masă (FRTM), Cristi Romanescu, susține că ”de la Campionatele Mondiale de juniori din Franța, echipa României se va întoarce cu medalii”, potrivit Agerpres.
”Nu avem probleme de lot, sportivii noștri sunt în formă, vom participa la toate probele din concurs, avem în componență copii deosebiți, cu o valoare internațională recunoscută și ne vom întoarce cu medalii, sperăm dintre cele mai strălucitoare”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, președintele Federației naționale de tenis de masă.
Cristi Romanescu a mai declarat că ”lotul deplasat în Franța are în componență tineri de mare perspectivă, Adina Diaconu, Cristi Pletea, Rareș Șipoș”. ”În Europa am arătat că suntem între cei mai buni, obiectivul nostru este să învingem principalii adversari, sportivii din Asia, respectiv din China, Taipei, Singapore”, a mai declarat sursa citată. Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori vor avea loc în perioada 29 noiembrie-6 decembrie, la Vendee (Franța). La masculin, România va fi reprezentată de Alexandru Manole, Paul Mladin, Cristian Pletea și Rareș Șipoș, iar la feminin vor evolua Andreea Clapă, Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Diana Lupu.