Ronaldo nu se mai oprește! Performanța reușită după partida cu Inter + cum stă Messi la același capitol

Cristiano Ronaldo (34 de ani) a marcat golul cu numărul 600 al carierei în meciul de sâmbătă seară, cu Inter Milano. În actuala stagiune din Serie A, portughezul are 20 de reușite pentru Juventus, dar titlul de golgheter este departe. Principalul marcator este veteranul Quagliarella, 22 de goluri, dar mai este depășit și de alți doi atacanți.

Ronaldo a atins o bornă importantă a golurilor marcate la fiecare echipă pentru care a evoluat. Totul a început în octombrie 2002, când juca la Sporting Lisabona. A marcat primul gol al carierei într-un meci de campionat, cu Moreirense. Șase ani mai târziu a venit și golul 100, dar în tricoul lui Manchester United. A urmat transferul la Real Madrid, unde a marcat nu mai puțin de 450 de goluri în 438 de meciuri. A înregistrat golurile 200, 300, 400 și 500. Acum, tot la un meci din campionat, dar pentru Juventus, portughezul a ajuns la reușita 600.

Ca o comparație, rivalul Messi este și el la un pas să ajungă la 600 de goluri. Două îl despart de performanța pe care, cel mai probabil, o va bifa până la finalul sezonului.

 

Publicat: 28 04. 2019, 09:00
Actualizat: 28 04. 2019, 09:09