Ronaldo și-a revenit la timp:** Portugalia – Olanda 2-1! Lusitanii merg în sferturi, unde vor întâlni Cehia
Grupa „morții” și grupa scenariilor și a calculelor complicate. Mai simple, în practică, pentru Portugalia, care se putea califica în anumite condiții și dacă pierdea la un gol sau în caz de egalitate, mai simple, în teorie, pentru Olanda, care trebuia să-și învingă cu cel puțin două goluri adversarul direct și să aștepte cadoul Germaniei, în celălalt, adică o victorie a elevilor lui în fața danezilor. S-a vorbit despre prietenia dintre batavi și nemți, mulți coechipieri în Bundesliga, dar la final elevii lui van Marwijk n-au reușit să se ajute pe ei înșiși. Explicația pentru parcursul dezastruos de la Euro al vice-campioanei mondiale a oferit-o chiar Robben. „Avem prea multe ego-uri în echipă, care au crescut și mai mult după CM. Dacă vrem să realizăm ceva, trebuie să le lăsăm deoparte”, a sunat sfatul extremei lui Bayern, dar coechipierii nu i-au ascultat recomadarea. Olanda a plecat ca din pușcă, dar golul marcat i-a făcut mai mult rău. A dispărut practic din joc în momentul în care Portugalia a replicat și n-a mai cedat comanda partidei. În premieră la un turneu final, batavii pierd toate cele trei partide din grupe. Să sperăm că ego-ul olandezilor se va menține și în preliminariile pentru CM 2014.
În sfârșit, Ronaldo
Două meciuri, niciun gol, ratări uriașe. Bilanțul lui Cristiano Ronaldo atârna greu de gâtul starului Realului înainte de partida decisivă cu Olanda. Lipsa de eficiență în fața porții și transformarea ciudată a extremei din doctorul Jeckyll în domnul Hyde, de la Real la echipa națională, a primit explicații care mai de care mai hilare. Presa portugheză lansase înaintea partidei, mai în glumă mai în serios, ideea unei crize de natură sexuală pentru CR7. Un star la Real, o dezamăgire continuă în meciurile importante de la turneele finale. Meciul cu Olanda poate fi însă un nou început. După un start timid, cu o „bicicletă” ratată, Ronaldo și-a găsit tempoul de la club. Pase de geniu pentru Coentrao și Nani, execuții superbe, două bare, plus două reușite care l-au trimis în istorie. E primul fotbalist portughez care înscrie la cinci turnee finale majore.
17 șuturi la poartă (11 pe poartă) are Ronaldo în acest moment, cele mai multe dintre jucătorii de la EURO 2012
33 de goluri în 93 de partide are Ronaldo la naționala Portugaliei, o medie de 0,35 pe meci
Min 90+3 FINAL MECI: Portugalia bate Olanda cu 2-1 și se califică în sferturile de finală ale Euro 2012
Min 90 – A Joao Pereira vede galben
Min 89 – Pe contraatac, Ronaldo trimite o bombă de la 16 metri, în bară
Min 88 – Sneijder îl deschide excelent pe Van Persie, dar acesta nu pare la CE atacantul care a luat titlul de golgheter în Premier League
Min 87 ⇔ SCHIMBARE PORTUGALIA: intră Rolando în locul lui Nani
Min 87 – Pe respingere, Huntelaar rage din vole, dar nu nimerește ținta
Min 86 – Nani trage din nou, dar mingea se duce mult peste
Min 84 – Nani încearcă o scăriță peste Stekelenburg, dar mingea cade pe plasa transversală
Min 82 – Van der Vaart trece pe lângă egalare, după ce șutul său cu efect din 17 metri a lovit bara din stânga lui Rui Patricio
Min 80 – Nelson Oliveira trimite cu capul, dar prea slab pentru a-l bate pe Stekelenburg
Min 77 – Nani centrează în fața porții pentru Pereira, dar Stekelenburg intervine la timp
Min 76 – Sneijder șutează puternic de la peste 35 de metri, dar Rui Patricio prinde
Min 74 – GOL PORTUGALIA 2-1: Ronaldo primește o pasă pe contraatac, îl culcă pe Van der Wiel în careu și înscrie fără probleme din 6 metri
Min 73 – Ronaldo îl lasă singur cu portarul pe Nani, dar șutul acestuia din 6 metri este respins fantastic de către Stekelenburg
Min 72 ⇔ SCHIMBARE PORTUGALIA: intră Custodio în locul lui Raul Meireles
Min 69 – A Van Persie vede galben după o intrare dură la Pepe
Min 67 ⇔ SCHIMBARE OLANDA: intră Afellay în locul lui Willems
Min 66 – Stekelenburg scoate senzațional la un șut al lui Coentrao din 16 metri
Min 64 ⇔ SCHIMBARE PORTUGALIA: intră Nelson Oliveira în locul lui Helder Postiga
Min 58 – Helder Postiga reia în plasă un șut trimis slab de Ronaldo în 6 metri, dar reușita e anulată pentru ofsaid
Min 55 – Moutinho nu nimerește ținta de la marginea careului
Min 53 – Vlaar lovește greșit cu capul din 6 metri, iar mingea trece peste poartă
Min 51 – A Willems vede galben după o intrare dură la Moutinho
Min 49 – Moutinho trage din vole mult peste, deși poziția era una extrem de bună
Min 46 – A început cea de-a doua repriză
Min 45 – Pauză la Harkov: Portugalia și Olanda sunt la egalitate, 1-1
Min 42 – Nani centrează din nou bine pentru Ronaldo, dar starul lui Real trece pe sub minge
Min 38 – Veloso trimite cu stîngul din lovitură liberă lateral dreapta, puțin peste poarta lui Stekelenburg. Olanda pare prăbușită
Min 35 – După un corner, Ronaldo trimite cu capul puțin pe lângă poartă
Min 31 – Ronaldo trage de la distanță, Stekelenburg respinge
Min 30 – După o fază prelungită, Nani șutează de la marginea careului, milimetric pe lângă
Min 28 – GOL PORTUGALIA 1-1: Pereira a pătruns pe interior și i-a pasat genial lui Ronaldo, care a înscris fără probleme primul său gol la Euro
Min 27 – Sneijder încearcă un șut de la distanță, Rui Patricio nu are probleme
Min 23 – Nani centrează perfect pentru Cristiano Ronaldo, dar lovitura de cap a acestuia e respinsă cu un reflex senzațional de Stekelenburg
Min 22 – De Jong trimite greșit cu capul din 6 metri după o centrare din corner a lui Van der Vaart
Min 20 – Postiga intră în careu după o plecare de la limita ofsaidului, dar se împiedică în driblinguri și trimite apoi greșit înapoi
Min 18 – Meireles trimite în plasa laterală din unghi
Min 17 – Postiga depășește ratarea lui Ronaldo: interceptează o pasă greșită la 25 de metri, dar șutul lui din poziție de singur cu portarul este LAMENTABIL
Min 16 – Ocazie URIAȘĂ‚ pentru Portugalia: Cristiano Ronaldo scapă pe stânga, pătrunde în careu și șutează, dar mingea șterge bara
Min 11 – GOL OLANDA 0-1: Van der Vaart deschide scorul cu un șut superb, cu efect, de la 20 de metri
Min 7 – Ronaldo șutează din lovitură liberă de la peste 30 de metri, dar mingea e deviată în corner
Min 4 – Sneijder șutează din unghi peste poartă, după o fază genială plecată de la Arjen Robben
Min 1 – A început partida!
Olanda (4-2-3-1): Stekelenburg – Willems, Vlaar, Mathijsen, Van der Wiel – De Jong, Van der Vaart – Sneijder, Van Persie, Robben – Huntelaar
Rezerve: Vorm, Krul, Heitinga, Bouma, Boulahrouz, Van Bommel, Schaars, Strootman, Kuyt, L. De Jong, Narsingh, Afellay
Portugalia (4-3-3): Rui Patricio – Coentrao, Alves, Pepe, Pereira– Meireles, Veloso, Moutinho – Nani, Postiga, Ronaldo
Meciuri
9 iunie, ora 19.00 – Olanda – Danemarca, Harkov 0-1
9 iunie, ora 21.45 – Germania – Portugalia, Lvov 1-0
13 iunie, ora 19.00 – Danemarca – Portugalia, Lvov 2-3
13 iunie, ora 21.45 – Olanda – Germania, Harkov 1-2
17 iunie, ora 21.45 – Portugalia – Olanda, Harkov 2-1
17 iunie, ora 21.45 – Danemarca – Germania, Lvov 1-2