S-a aflat viitorul lui Luka Modric. „Balonul de Aur” nu se mai răzgândește

Publicația din Spania, AS, notează că cel mai bun jucător din lume, Luka Modric, nu va pleca de la Campioana Europei. Potrivit jurnaliștilor iberici, mijlocașul croat își va prelungi contractul cu Real Madrid, pentru încă un sezon sau două.

Actualul „Balon de Aur” este una dintre slăbiciunile președintelui Florentino Perez, care vrea cu orice preț să îl păstreze în lotul galacticilor pe vicecampionul mondial. Lui Modric îi expiră contractul cu Real Madrid în vara anului 2020, când acesta va avea 34 de ani, iar propunerea „albilor” este ca jucătorul să continue pe Santiago Bernabeu până la 35 sau 36 de ani.

Prelungirea contractului i-ar aduce și un salariu mai mare lui Modric, care ar putea deveni cel mai bine plătit fotbalist din lotul pregătit de tehnicianul argentinian Santiago Solari.

Modric, dorit cu insistență de Inter Milano

În vara anului 2018, după plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus, presa internațională a vorbit și despre o posibilă despărțire a lui Modric de vicecampioana din Spania. Inter Milano l-a dorit pe croat și era dispusă să îi ofere un salariu mult mai mare decât îl avea la Real Madrid. Mijlocașul ar fi refuzat să se transfere, iar acum pare convins să își încheie cariera îmbrăcat în tricoul galacticilor.

Luka Modric a ajuns la Madrid în sezonul 2012-2013, iar de atunci a evoluat în 287 de meciuri, a marcat 16 goluri și a oferit 44 de assist-uri. A câștigat patru Ligi ale Campionilor, patru Mondiale ale Cluburilor, trei Supercupe ale Europei, un titlu de campion, o Cupă a Spaniei și două Supercupe ale Spaniei.

 

 

Publicat: 04 02. 2019, 15:22
Actualizat: 04 02. 2019, 15:23