S-a inaugurat Casa Olimpică a României. „Să sperăm că vom avea cât mai mulți medaliați pe care să-i sărbătorim”
Sâmbătă, la prânz, în chiar prima zi de întreceri la Rio a fost inaugurată Casa Olimpică a României, locul în care COSR va putea organiza, pe timpul Jocurilor, întâlniri oficiale la cel mai înalt nivel, dar și conferințele de presă cu medaliații tricolori.
Edificiul a fost amenajat în cadrul Consulatului General de la Rio de Janeiro, unde consulul Ovidiu Grecea a fost bucuros să fie gazda pentru familia olimpică tricoloră. Panglica a fost tăiată de ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, de președintele COSR, Alin Petrache, și de consulul general Ovidiu Grecea.
„Ceea ce s-a întâmplat aici este o minune românească, iar aici ne vom bucura de fiecare dată când sunt de sărbătorit medalii. Să sperăm că vom avea ocazia să o facem de cât mai multe ori”, a declarat Petrache. „Vreau să vă felicit pentru această atmosferă românească, să vizităm cât mai des această casă și să plecăm fericiți de la această ediție frumoasă. Doamne ajută! Hai, România!”, a punctat și Elisabeta Lipă.
Ceremonia a început cu intonarea imnului național al României, urmat de imnul olimpic, misiunea onorantă de ridicare a drapelului revenindu-i campioanei olimpice Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern. Zilele următoare, la Casa Olimpică a României va avea loc o întâlnire cu reprezentanții diasporei românești din Brazilia.