Să sperăm că-i ține!** Olanda a părăsit EURO pe ușa din dos. Ce n-a mers?
Una dintre marile favorite la EURO 2012, Olanda a părăsit competiția pe ușa din dos, din postura de codașă a grupei „morții”, cu doar două goluri marcate și fără niciun punct, în trei meciuri. Au trecut doar doi ani de la finala CM 2010 (0-0, 0-1 d.p. cu Spania), lotul e cam același și selecționerul, dar prestațiile „Portocalei Mecanice” la cele două turnee au fost diametral opuse. Ce n-a mers?
Lot cu probleme, apărare slabă
Primele probleme au apărut chiar la nivelul lotului de 23 jucători deplasat la Euro. După accidentarea fundașului stânga Pieters, van Marwijk a fost obligat să îl titularizeze pe Jetro Willems, un debutant de 18 ani, chiar rezerva lui Pieters la PSV. O verigă slabă într-o defensivă care a greșit în fiecare meci. Plus alte selecții interpretabile. Presa batavă l-a criticat în termeni duri pe selecționer pentru insistența cu care și-a titularizat ginerele, pe Mark van Bommel (35 de ani), considerat de jurnaliști „încet și depășit, un pericol public în fața unei defensive șubrede”. Mijlocașul defensiv a fost integralist cu Danemarca și a jucat prima repriză cu Germania. Abia cu Portugalia, prea târziu, socrul l-a uitat pe bancă.
Vestiar scindat
Cea mai mare provocare pentru van Marwijk, una ratată însă, a reprezentat-o gestionarea unui vestiar plin de vedete, ale căror ego-uri s-au confruntat permanent în timpul cantonamentului pentru Euro. Sunt deja de notorietate relațiile de antipatie dintre Sneijder și Van Persie sau dintre atacantul lui Arsenal și Huntelaar. Nu este astfel de mirare că olandezii au marcat tot atâtea goluri ca și polonezii, deși i-au avut în lot pe golgheterii din Bundesliga (Huntelaar) și Premier League (Van Persie).
În aceste condiții, la Euro 2012, olandezii au avut cel mai slab turneu final de CM sau CE din istorie, fiind pentru prima dată când „Portocala” nu a obținut nici măcar un punct în faza grupelor.
Au fost probleme în vestiar, dar nu le voi dezvălui public. Am încercat o mulțime de soluții, dar nimic nu a mers
Arjen Robben, mijlocaș Olanda