Samuel Eto’o s-a răzgândit în privința retragerii de la naționala Camerunului

Atacantul echipei Chelsea Londra, Samuel Eto’o, a declarat, marți, că va reveni la naționala Camerunului, la o lună după ce își anunțase retragerea de la prima reprezentativă, informează AFP.

„Puteți avea toate problemele din lume, dar misiunea trebuie îndeplinită. Voi fi alături de coechipierii mei la meciurile de baraj cu Tunisia și sper să obținem calificarea la turneul final al Cupei Mondiale din 2014”, a declarat Eto’o la postul național de radio din Camerun.

Samuel Eto’o, în vârstă de 32 de ani, a făcut acest anunț după ce s-a întâlnit cu secretarul general al președinției Camerunului, Ferdinand Ngo Ngo.

Selecționata Camerunului va întâlni, la 15 octombrie, în deplasare, formația Tunisiei, în prima manșă a barajului zonei Africii pentru calificarea la Cupa Mondială din Brazilia.

Samuel Eto’o le-a spus coechipierilor săi, în vestiar după victoria cu Libia, de la începutul lunii septembrie, că se va retrage din echipa națională. El a fost convocat pentru prima oară în echipa națională în 1997.

Mediafax

Publicat: 09 10. 2013, 14:18
Actualizat: 09 10. 2013, 14:19