Ionel Ganea întărește o idee care devine din ce în ce mai plauzibilă despre patronul lui Dinamo, Ionuț Negoiță. În ultima sa intervenție la ProSport LIVE, fostul internațional român a susținut că omul de afaceri este interesat doar de profit, indiferent de situația în care se află clubul.
Situația a degenerat la Dinamo, după ce Mircea Rednic a fost dat afară, întrucât ar fi cerut mai multe transferuri. Cum Ionuț Negoiță nu a dorit să mai aducă alți jucători, „Puriul” a plătit cu postul, iar acum fanii și-au îndreptat furia spre conducere.
Ionel Ganea a comentat, pe scurt, situația din „Ștefan cel Mare”: „Omul are profit acum, îl interesează profitul. El provine din branșa asta de ospătar, de barman. Un barman, dacă e pe profit, e mulțumit. S-au vândut jucători mulți, nu? E adevărat, dacă analizăm, s-au vândut destui”, a declarat Ganea, la ProSport LIVE.
Tensiunile dintre Ionuț Negoiță și galerie sunt resimțite din plin. Joi seara, omul de afaceri a avut o nouă surpriză neplăcută făcută de dinamoviști!
Iar afirmația făcută de fostul atacant al naționalei are acoperire. FC Dinamo 1948 a raportat profit sistematic, an de an, începând din 2016, de atunci și până la sfârșitul lui 2018 surplusul strâns ridicându-se la 8.537.318 lei (circa 1.850.000 de euro).
În acest interval, Dinamo a coborât încet spre play-out, iar clubul a schimbat 7 antrenori: Mircea Rednic – Ioan Andone – Cosmin Contra – Vasile Miriuță – Florin Bratu – Claudiu Niculescu – Mircea Rednic. Echipa a terminat pe locul 7 în 2015, pe locul 4 în 2016, pe locul 3 în 2017, pe locul 7 în 2018 și pe locul 9 în 2019.
Vezi aici cifrele domniei lui Ionuț Negoiță la Dinamo!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER