SCANDAL LA RIO | „Riscă 6 luni de detenție”. Ryan Lochte, multiplu campion olimpic, cercetat pentru mărturie falsă. Părtași i-au fost alți trei înotători

Patru înotători americani au primit interzis din a părăsi Brazilia, decizie venită din partea unui judecător, după ce aceștia ar fi mințit într-un caz în care ar fi afirmat că au fost jefuiți de un grup de persoane. Toată povestea a fost scornită de Ryan Lochte, multiplu medaliat la JO.

Miercuri, doi dintre ei au fost aproape de a părăsi pământul brazilian, dar au fost reținuți chiar în momentul în care se îmbarcau în avionul care îi ducea acasă. În tot acest timp, Lochte s-a mișcat mai repede, iar în aceste momente este pe pământ american.

Din primele informații, Lochte este cel care ar fi inventat povestea pentru a acoperi un conflict cu un om de ordine, care a avut loc în baia unei benzinării. Cei patru au petrecut intens în noaptea de sâmbătă spre duminică.

„Am fost opriți de un grup de persoane când eram în taxi. Au venit cu insigne de poliție, dar fără lanterne. Și-au scos armele și le-au spus celorlalți înotători să se pună la pământ. Eu am refuzat, doar nu făcusem nimic greșit”, a comentat Lochte.

„Unul dintre ei și-a ieșit din minți, mi-a pus pistolul la tâmplă și mi-a spus să mă pun la pământ. Ne-au luat banii, mi-au luat portofelul, dar mi-au lăsat telefonul și acreditarea”.

Momentul în care cei patru intrau în satul olimpic, la controlul de securitate, au fost filmați de camera de supraveghere. Înotătorii păreau foarte liniștiți, iar în același timp își scoteau obiectele de valoare înainte de a fi scanați.

Legea din Brazilia prevede că mărturia falsă se pedepsește de la o amendă până la șase luni de detenție.

Articol scris de DAN MIREA 

Publicat: 19 08. 2016, 08:34
Actualizat: 19 08. 2016, 15:15