Scandal uriaș după România – Franța: „Este o crimă dacă se întâmplă acest lucru”. Decizia UEFA care a inflamat spiritele

UEFA a modificat în ultimul moment programul semifinalelor, astfel că România U21 va înfrunta Germania, joi, la Bologna, de la ora 19:00. Inițial, meciul ar fi trebuit să aibă loc de la ora 22:00, la Reggio Emilia. Schimbarea UEFA l-a scos din minți pe șeful Comisiei Tehnice de la FRF, Mihai Stoichiță, care spune că forul continental comite o adevărată crimă.

Mihai Stoichiță a avut o reacție nervoasă: „Este crimă dacă se întâmplă acest lucru! Nu cred că se poate întâmpla așa ceva, să jucăm la ora 19:00. Am înțeles că vor fi 36 de grade la ora respectivă Orice activitate este suspendată la 36 de grade”, a spus Stoichiță, la Digi Sport.

România s-a calificat în semifinalele EURO 2019 U21, după 0-0 cu Franța, astfel că urmează să înfrunte Germania în semifinalele turneului. Partida va avea loc joi, de la ora19:00, ora României. Prima semifinală se va disputa la Bologna.

În a doua semifinală se vor înfrunta Spania și Franța. Ibericii au câștigat Grupa A, în timp ce francezii au încheiat Grupa C pe locul 2, după 0-0 cu România. Franța a fost cea mai bună ocupantă de loc secund de la EURO 2019 U21, după ce a acumulat 7 puncte. Italia s-a aflat în urma sa, cu un 6 puncte. Franța și România au încheiat la egalitate în Grupa C, dar tricolorii noștri au avut un golaveraj mai bun, astfel că au câștigat grupa. Partida dintre Spania și Franța va avea loc la Reggio Emilia.

În urma accederii în semifinalele EURO 2019 U21, România U21 și-a asigurat prezența la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo. Echipa națională de fotbal a participat ultima oară la Jocurile Olimpice de vară în 1964, culmea, tot la Tokyo. De-a lungul istoriei, România a mai evoluat la JO 1924 (Paris), JO 1956 (Helsinki) și JO 1964. Cea mai bună clasare a fost locul 5, obținut la Tokyo. În acel an, în echipa României evoluau Ion Nunweiller, Dan Coe, Emeric Ienei sau Gheorghe Constantin. Selecționer era Silviu Ploeșteanu.

Toate meciurile de la EURO 2019 U21 sunt difuzate în direct de TVR 1, TVR HD și Radio România Actualități.

Marea finală de la EURO 2019 U21 va avea loc duminică, 30 iunie, pe stadionul „Dacia Arena”, din Udine.

Publicat: 25 06. 2019, 08:19
Actualizat: 25 06. 2019, 08:20