Schimbări de lot la Real Madrid? Zinedine Zidane îi pune pe fani pe gânduri: „Până luni se poate întâmpla orice: o bombă, două bombe”.
Luni, 2 septembrie, se încheie perioada de transferuri, iar antrenorul lui Real Madrid, Zinedine Zidane, a aruncat o „bombă”.
În cadrul conferinței de presă susținută înaintea meciului de duminică, 1 septembrie, în fața celor de la Villarreal, tehnicianul francez a lăsat o umbră de incertitudine în ceea ce privește eventuale schimbări în lotul „galacticilor”.
„Până luni se poate întâmpla orice: o bombă, două bombe … Dar important este meciul de mâine. O să îl privim ca și cum ar fi cel mai important meci al sezonului. Punctele sunt importante și vrem să facem un joc bun. Atitudinea este una pozitivă și vrem să o transmit și pe teren„, a spus Zinedine Zidane, potrivit marca.com.
Real Madrid a înregistrat, până acum, în noul sezon de La Liga, o victorie (3-1, cu Celta Vigo) și o remiză (scor 1-1, cu Valladolid) și ocupă locul patru cu patru puncte adunate.
În Liga Campionilor, formația de pe Santiago Bernabeu face parte din grupa A, care este alcătuită și din echipele Club Brugge, Galatasaray și PSG.
„Este o echipă (n.red – PSG) foarte competitivă, deși are absențe importante din cauza accidentărilor. Va fi un început complicat și magnific, asta este clar„, a mai spus Zinedine Zidane, referitor la primul meci din Liga Campionilor din acest sezon, care va fi contra celor de la PSG, pe 18 septembrie, de la ora 22:00, pe Parc des Princes.