Scolari și-a văzut planul dat peste cap de meciul cu Mexic: „O victorie ne-ar fi calificat, dar trebuie să ne respectăm adversarii”
Selecționerul Braziliei, Luiz Felipe Scolari, a recunoscut după meciul încheiat la egalitate în fața Mexicului (0-0) că și-ar fi dorit o victorie, dar că prestația adversarilor nu le-a permis jucătorilor „carioca” să obțină calificarea înainte de ultima etapă.
„A fost un joc foarte bun, între două echipe de calitate. S-a jucat cu foarte mult angajament fizic. A ieșit un 0-0 foarte disputat. Am încercat să jucăm tactic la fel ca în primul meci, contra Croației. Nu este un rezultat foarte bun, o victorie ne-ar fi calificat, dar trebuie să ne respectăm adversarul. I-am reproșat arbitrului faptul că a tolerat duritățile mexicanilor”, a spus Scolari după meci.
Partida Brazilia – Mexic s-a încheiat 0-0. cele două echipe ocupă primele două poziții în Grupa A, cu câte 4 puncte. Miercuri se va disputa celălalt meci al seriei, Croația – Camerun.