Raphael Varane (25 de ani) nu mai este dispus să continue la Real Madrid din vară. Presa din Spania a aflat că francezul i-a anunțat deja pe oficialii clubului că vrea să-și încerce șansa în altă parte. Anunțul este unul surprinzător, ținând cont de faptul că echipa a început reconstrucția după revenirea lui Zinedine Zidane. Mai mult, Varane urma să fie unul dintre oamenii de bază ai tehnicianului.
Campionul mondial Varane a invocat motivul că a câștigat toate trofeele alături de madrileni și nu dorește ca perioada slabă prin care trec aceștia să-i afecteze imaginea. PSG și-a manifestat intenția de a-l transfera pe fundaș. Clauza de reziliere se ridică la 500 de milioane de euro, dar se pare că spaniolii îi vor respecta decizia și vor scădea din sumă. Știrea apărută luni în AS este susținută și de decizia lui Zidane din ultimul meci de campionat, cu Huesca. A lăsat pe bancă mai mulți jucători, printre care s-a numărat și Raphael Varane.
Varane este jucătorul lui Real Madrid din 2011, când aceștia au plătit zece milioane de euro pentru a-l aduce de la RC Lens.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER