Se încing lucrurile la Cupa Mondială. Departamentul de Stat al SUA avertizează: „Nu călătoriți în Rusia! Teroriștii plănuiesc atacuri, țintesc turiști!”

Cupa Mondială 2018 a ajuns în cea de-a treia zi și, cel puțin până acum, temerile legate de incidente par nefondate. Controalele severe făcute de forțele de ordine atât pe stadioane, cât și în orașele care organizează meciuri, au păstrat lucrurile în normal. Mai mult, nici mult anunțatele confruntări între ultrași și huligani nu au avut loc până acum la nivel mare, forțele de ordine anulând orice astfel de încercare.

În ciuda felului în care s-au desfășurat evenimentele până în acest moment, Departamentul de Stat al SUA, echivalentul unui Minister de Externe, a trimis ieri un avertisment general către cetățenii americani. Este, de fapt, o reînnoire a unui avertisment de călătorie care îndeamnă la „reanalizarea intențiilor de călătorie în Rusia”. În corpul textului acestui avertisment, Departamentul de Stat notează:

Reconsiderați călătoriile în Rusia din cauza terorismului și a hărțuirilor. Unele zone au un risc ridicat. Nu călătoriți în zona Caucazului de Nord, în Cecenia și în zona Munților Caucaz din pricina nesupunerii civice din zonă și a terorismului. Nu călătoriți în Crimeea din cauza ocupației abuzive de acolo„.

În continuare, Departamentul de Stat notează faptul că: „grupuri teroriste continuă să plănuiască posibile atacuri în Rusia. Teroriștii pot ataca fără avertisment, țintind locuri preferate de turiști, hub-uri de transport, mall-uri de cumpărături și clădiri ale autorităților locale. Bombele amplasate în spații publice sunt ceva des întâlnit„. Avertismentul de călătorie mai precizează faptul că din pricina relațiilor diplomatice precare între SUA și Rusia, autoritățile americane sunt limitate în nivelul de asistență pe care îl pot oferi cetățenilor care întâmpină probleme pe teritoriul Federației Ruse. 

Publicat: 16 06. 2018, 14:15
Actualizat: 17 06. 2018, 14:10