Partida dintre Elveția și Polonia deschide runda eliminatorie a Campionatului European. Confruntare programată sâmbătă pe stadionul celor de la Saint-Etienne este prima confruntare din optimi a acestui turneu final.
În cursul zilei de astăzi s-au efectuat o serie de teste la tabela de marcaj a stadionului, organizatorii dorind să se asigure că afișajul electronic nu va reprezenta o problemă în ziua meciului.
Matthias Rötters, jurnalist elvețian acreditat la UEFA pentru acest turneu, a surprins o imagine care face înconjorul internetului. Pe tabelă a apărut scorul de 2-2 după expirarea timpului regulamentar și al reprizelor de prelungiri, iar Polonia se va califica cu 7-6 după executarea loviturilor de departajare.
„Pentru cei care vor să vadă meciul Elveția – Polonia! Potrivit tabelei de marcaj, am ajuns prea târziu”, a fost mesajul jurnalistului elvețian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER