Selecționerul Braziliei, răspuns tăios în cazul lui Neymar: „Nu sacrificăm pe nimeni! Sănătatea fotbaliștilor e lucrul cel mai important”
Brazilia va juca al doilea meci din Grupa E, vineri de la ora 15:00, contra celor din Costa Rica. Una dintre principalele favorite la titlul mondial, Brazilia va avea parte, din câte se pare, de aportul vedetei Neymar jr. la meciul programat pe Futbolnaya Arena din St. Petersburg. Lovit puternic de un adversar în primul meci, cel cu Elveția, Neymar va juca în ciuda faptului că jurnaliștii brazilieni au publicat o serie de materiale din care reiese faptul că jucătorul lui PSG nu este încă recuperat.
Chestionat pe acest subiect, într-un moment în care jurnaliștii l-au întrebat dacă nu cumva îl forțează pe Neymar, selecționerul Braziliei a răspuns tranșant: „Noi nu sacrificăm pe nimeni. În primul meci a primit o lovitură la gleznă, însă acum este gata de joc. S-a recuperat rapid și înainte de acest turneu final și, chiar dacă n-ar fi fost vorba despre un meci la Cupa Mondială, el tot ar fi intrat pe teren. Nu sacrificăm jucătorii, nu ne gândim la lucruri de genul ăsta, cel mai important lucru este sănătatea fotbaliștilor„.
Brazilia a remizat, 1-1, în fața Elveției în prima partidă din Grupa E. Costa Rica a fost învinsă în primul meci, 1-0, de selecționata Serbiei.