Real Madrid a pierdut locul secund în La Liga după etapa cu numărul 24. Galacticii au fost învinși, acasă, de Girona, cu scorul 1-2, și au terminat meciul în 10 oameni. Sergio Ramos a primit două cartonașe galbene și a părăsit terenul în minutul 90.
Lucrurile păreau să se așeze bine pentru „Regina Europei”. În minutul 25, Casemiro a deschis tabela de marcaj. Toni Kross a centrat, iar mijlocașul brazilian a reluat cu capul în plasa adversă. Până la fluierul de sfârșit de repriză, Benzema a fost aproape să dubleze avantajul, iar Marcelo a înscris, dar golul a fost anulat pe motiv de offside.
În repriza a doua, același Benzema forțează din nou golul, dar mingea a trecut ușor pe lângă poartă.
Ghinionul însă îl însoțește pe căpitanul galacticilor, Sergio Ramos, a pus mâna la o centrare a echipei Girona, iar arbitrul a dictat penalty pentru formația gazdă. În minutul 65, Stuani nu a ratat de la punctul cu var, iar egalitatea a fost restabilită.
La doar un minut distanță, Sergio Ramos a văzut și cartonașul galben.
A venit și golul al treilea al partidei. Girona a punctat și a stabilit scorul final, 2-1 pentru echipa clasată pe poziția 17 în La Liga.
În minutul 90, Sergio Ramos nu a fost iertat de central, a văzut al doilea galben și a fost eliminat.
Pentru Real Madrid, urmează o deplasare la echipa Levante, în La Liga, pe 24 februarie, de la ora 21:45.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER