Fostul jucător al celor de la Sportul Studențesc, Dacian Varga (34 de ani), a dat drept exemplu pozitiv filosofia implementată la fosta echipă bucureșteană, aceea de a promova jucătorii tineri. Proiectul era pe placul patronului Vasile Șiman, și semăna foarte mult cu cel pe care Gică Hagi îl promovează la echipa sa, Viitorul:
„Nu prea erau condiții la Sportul, dar pe Vasile Șiman îl interesa foarte mult de juniori. Știa tot ce se întâmplă acolo. Cei mai buni juniori din România erau urmăriți și luați. Nu aștepta până făceau 18-19 ani, îi lua la 14-15 ani pe bani mai puțini. Făcea precum Hagi acum, exact la fel”, a spus Varga la ProSport LIVE.
Ultimul sezon al Sportului Studențesc în prima ligă din România a fost în 2011-2012. Aceștia au retrogradat de pe penultimul loc, cu 30 de puncte. „Gașca nebună” nu a cucerit niciun trofeu, dar a fost aproape de titlul de campioană în sezonul 1985-1986, când a terminat pe locul doi, în spatele Stelei.
Clubul Viitorul a fost fondat în 2009 de Gică Hagi, iar în sezonul 2016-2017 a cucerit primul trofeu la categoria de seniori, titlul de campioană al României. Constănțenii nu au reușit să ajungă în grupele competițiilor europene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER