Situația „explozivă” aflată pe masa FIFA în cazurile lui Xhaka și Shaqiri: doar așa pot fi suspendați kosovarii din lotul Elveției! Mijlocașii pot rata meciul cu Costa Rica și „optimile” de finală. Investigații și împotriva Federației din Serbia și selecționerului Krstajic
Granit Xhaka (26 de ani) și Xherdan Shaqiri (26 de ani) se află în mijlocul celui mai mare scandal de la Cupa Mondială din Rusia, iar cei doi elvețieni cu origini kosovare au devenit, începând de sâmbătă, subiectul unei investigații deschise de FIFA. Ambii mijlocași riscă două meciuri de suspendare pentru gesturile din timpul meciului Elveția – Serbia 2-1, iar cheia se află la forul mondial. Dacă FIFA poate demonstra că Xhaka și Shaqiri au provocat, ei vor rata meciul cu Costa Rica, ultimul din grupe, și pe cel din optimi, dacă naționala lui Petrovic ajunge acolo.
Gesturile prin care cei doi fotbaliști născuți din părinți kosovari au imitat vulturul negru de pe steagul Albaniei au fost interpretate de mulți drept o provocare directă la adresa Serbiei, națiune care nu recunoaște independența regiunii Kosovo, proclamată în 2008. De aici a plecat un întreg scandal: „Ei au celebrat succesul cu semnul vulturului negru făcut de cei care cred în pretinsa idee a unei Mari Albanii”, scriu nemții de la Blic. Și, cum Marea Albanie e o docrină naționalistă sub care s-au „refugiat” cei care doresc regruparea tuturor albanezilor din Balcani sub același steag, FIFA a fost nevoită să intervină. În plus, regulile forului mondial sunt cât se poate de clare: manifestările și mesajele politice sunt interzise la competițiile de fotbal.
Conform articolului 54 din regulamentul FIFA „oricine provoacă publicul în timpul meciului va fi suspendat pentru două partide și amendat cu minimum 5,000 de franci elvețieni”. Însă procedura de suspendare a lui Xhaka și Shaqiri e greu de demarat. Mai întâi, FIFA trebuie să-i găsească vinovați de provocare, iar mecanismul nu e deloc ușor. Sârbii sunt cei care s-au sesizat, vor aduce probe prin care să demonstreze că au fost provocați, dar mingea se află în terenul FIFA. Concret, pentru a asigura echidistanța „procesului”, forul mondial va apela la experți cărora le va cere să determine dacă celebrarea golului poate fi interpretată drept provocare. Apoi, în funcție de rezultatul expertizei, Xhaka și Shaqiri vor afla dacă sunt suspendați două meciuri sau dacă scapă de orice problemă.
Sârbii sunt și ei anchetați
În plus, FIFA a anunțat că și naționala Serbiei și selecționerul Mladen Krstajic vor fi anchetați. Federația din Serbia va trebui să dea socoteală pentru acțiunile fanilor prezenți la meciul cu Elveția, iar Krstajic va fi judecat pentru comentariile la adresa arbitrului german Felyx Brych, făcute imediat după meci: „O procedură disciplinară a fost deschisă împotriva Federației din Serbia pentru deranjarea ordinii publice și afișarea unor mesaje politice, ofensatoare, de către fanii sârbi. În plus, o investigație preliminară a fost deschisă împotriva antrenorului naționalei Serbiei, Mladen Krstajic, pentru acuzațiile aduse la finalul meciului”, susține FIFA.
„Nu i-aș da un cartonaș galben sau unul roșu, l-aș trimite la Haga (n. red – orașul olandez în care se află Tribunalul pentru Drepturile Omului). Apoi îl pot judeca, așa cum a făcut-o și el cu noi”, a spus Krstajic, despre Brych, la finalul celor 90 de minute, reproșându-i neamțului că nu a acordat Serbiei un penalty.