Manchester United a cedat în deplasarea de la Wolverhampton, scor 1-2, și a ratat șansa să treacă pe locul 3 în Premier League. „Diavolii” au început foarte bine meciul și după 13 minute au deschis scorul prin Scott McTominay. Au presat, au mai ratat câteva șanse foarte bune, dar câteva minute mai târziu s-a văzut egalată, după reușita lui Diogo Jota. După pauză, Ashley Young a primit două cartonașe galbene în câteva minute și a fost eliminat, aspect care a costat-o scump pe United. Wolves a atacat, iar Chris Smalling și-a marcat un autogol, în minutul 13.
Ole Gunnar Solskjaer nu s-a arătat nemulțumit de evoluția jucătorilor, ba chiar i-a felicitat. Neșansa a fost singura care a făcut ca Manchester United să piardă un meci pe care îl avea în mână. „A fost una din acele zile în care am făcut mai mult decât suficient să marcăm 3-4 goluri, dar nu am reușit să câștigăm. Am avut ocazii foarte bune, dar și portarul lor a avut intervenții fantastice. Normal, au meritat victoria pentru că au profitat de greșelile noastre și au punctat.
Ne-am creat șanse și după ce am jucat în 10, dar așa a fost să fie. Băieții au făcut ce le-am cerut„, a declarat norvegianul, care este conștient că nu mai e nevoie de pași greșiți pentru a termina în primele 4 la finalul sezonului: „Avem nevoie de 15 puncte în ultimele 7 partide, așa că nu trebuie să mai pierdem„.
Clasamentul Premier League:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER