SPECIAL – Unde ne putem duela în afara biroului. Relaxare în pași de scrimă
Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
- Federația Română de Scrimă are 45 de cluburi afiliate în toată țara. Șapte dintre ele sunt private și toate funcționează în București
Scrima, unul dintre cele mai dificile sporturi individuale, este din ce în ce mai răspândit în țara noastră. Federația Română de Scrimă, condusă din primăvara anului trecut de un nou președinte, în persoana lui Mihai Covaliu (37 de ani), are 45 de cluburi, în 13 orașe.
O treime dintre ele se află în București. Apoi urmează Iașiul și Constanța cu câte patru fiecare, și Craiova, Oradea și Slobozia, cu câte trei. Din București, cele mai importante cluburi sunt Steaua și Dinamo. Ignorând capitala, există câteva centre importante în țară, care scot campioni pe bandă rulantă la toate categoriile de vârstă, de la copii până la tineret, la Iași și Brașov (ambele de sabie), Satu Mare (floretă și spadă), Oradea și Craiova (ambele de spadă). Dintre cele 45 de cluburi din România, șapte sunt private și toate se află în București. Cinci sunt de spadă (Engarde, ACS Stesial, Quarto, Contraatac, ACS Future Fencing) și câte unul de sabie (Riposta) și unul de floretă (Balestra).
Engarde, primul club privat de scrimă din România
Cel dintâi club privat de scrimă din țara noastră, Engarde București, a fost înființat în 2005 și a fost recunoscut de către Federația Română de Scrimă un an mai târziu. A pornit la drum cu un singur sportiv, iar în prezent se poate lăuda că are 70. De bunul mers al lucrurilor se ocupă un manager, un director și patru instructori. Taxa este de 130 de lei pentru elevi și studenți și de 150 de lei pentru adulți.
Toți cei 70 de sportivi legitimați la clubul de scrimă Engarde București fac trei antrenamente pe săptămână, iar un antrenament durează aproximativ o oră și jumătate. „Am înființat acest club privat pentru că am dorit să nu mai depind exclusiv de Federația Română de Scrimă și să apelez la acest for doar când e neapărat nevoie. În plus, este și o ambiție a mea personală de a forma scrimeri valoroși și de a încerca să aduc cât mai mulți tineri în sala de sport”, a declarat Petrică Ungureanu, managerul de la Engarde București, care a investit 35.000 de euro pentru a pune clubul pe picioare.
Dintre cei 70 de sportivi de la Engarde București, 10 sunt la grupa de performanță. Ei sunt scutiți atât de plata taxei cât și de alte cheltuieli. În mod normal, când e vorba de plecat la concursuri, costurile deplasării sunt suportate de către părinți. De exemplu, pentru o deplasare de până în 1.000 de kilometri, un părinte trebuie să scoată din buzunar aproximativ 170-180 de euro. Și cheltuielile părinților nu se opresc aici. Aceștia trebuie să cumpere și echipament pentru copii, în situația în care clubul nu are suficient. Clubul Engarde nu trăiește doar din cotizația lunară. „Lunar e nevoie de 3.000 de euro pentru a ne desfășura activitatea fără probleme, dar avem și sponsori. E vorba de aproximativ patru sponsori pe lună. Unul este stabil, iar restul se schimbă periodic. Cea mai mare sumă pe care am obținut-o din sponsorizare a fost de 4.000 de lei, de la Danone”, completează Petrică Ungureanu.
Clubul Engarde își desfășoară activitatea în cadrul ANEFS București, unde a plătit chirie de 15 euro/oră până în urmă cu doi ani. Din 2012, Engarde e scutit de chirie, dar cei mai buni sportivi sunt transferați la ANEFS după ce ajung la maturitate.
Pe lângă reduceri la abonament, copiii beneficiază și de sponsorizări în cazul deplasării la unele competiții
foto: Alexandru Hojda
De la patru cursanți, la 41 în patru ani
ACS Stesial a luat ființă în 2009, la ințiativa primei femei din România care a concurat la spadă, Alina Moțea Ciuculescu. Clubul a pornit cu patru copii, iar în prezent are de zece ori mai mult. „Am 19 fete și 22 de băieți. Am investit în club 35.000 de euro, din care 16.000 de euro doar pentru mașina cu care ne deplasăm la concursuri. Restul banilor i-am dat pe echipamentul de antrenament și de concurs și pe cel de prezentare”, ne-a declarat Alina, care predă cursuri de spadă și floretă.
ACS Stesial își desfășoară activitatea la Sala de Scrimă Steaua, unde plătește o chirie de 60 de bani/metru pătrat/oră. Sportivii au două antrenamente pe săptămână, dar dacă este cazul numărul lor poate crește.
Taxa lunară este de 150 de lei, fără transport asigurat, sau de 200 de lei, cu transportul inclus. „Banii sunt de fapt o cotizație, care vin spre club sub formă de donație. Pentru cei care plătesc 200 de lei asigurăm și transportul acasă după fiecare antrenament”, a completat Alina Ciuculescu, care e și antrenor și director al ACS Stesial. La fel ca la clubul Engarde, și la Stesial deplasările la concursuri sunt plătite de către părinți. Dacă pentru o întrecere în țară, la Craiova, se plătesc aproximativ 100 de euro (sunt incluse: transport, cazare, masă și taxă de concurs), pentru o deplasare în Grecia, costurile ajung la 300 de euro. Sportivii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani de la ACS Stesial primesc vitamine și multiminerale. „Am înființat acest club pentru a-mi putea continua activitatea în scrimă. Vreau să atrag cât mai mulți copii la sport și să scot cât mai mulți campioni”, a conchis Alina.
Alexandra Predescu este cea mai bună sportivă pe care a produs-o ACS Stesial. În vârstă de 14 ani, Alexandra e un adevărat fenomen și e văzută de mulți specialiști ai scrimei drept viitoarea Ana Maria Brânză. În cinci ani, Alexandra, care a fost desemnată la începutul anului drept „Pariul ProSport pe 2014″, a cucerit 60 de cupe și medalii. Pe lângă toate acestea, scrimera de doar 14 ani, care concurează atât la spadă cât și la floretă, are deja în palmares șapte titluri naționale: în 2010 la categoria 9-10 ani, individual și echipe; în 2011 la Under 13 ani, individual; în 2012 la Under 13, spadă și floretă, și la Under 15, spadă; în 2013 la Under 15, spadă. Un alt semn al valorii incontestabile pe care Alexandra o are este reprezentat de locul 16 obținut la Campionatul Național de seniori, la doar 13 ani, și de locul 13 la Campionatul Mondial Under 17, la doar 14 ani.
Cel mai bun sportiv de la Engarde este Adrian Dabija. Lider incontestabil în clasamentul Circuitului European de spadă cadeți, Dabija se numără printre favoriții României la o medalie la Campionatul European de cadeți și juniori de la Jerusalim (24 februarie – 5 martie). Pe lângă performanțele externe, spadasinul de 17 ani are o mulțime de titluri de campion național, dar și trei țeluri pentru 2014: „Vreau o medalie atât la Campionatul European, cât și la Campionatul Mondial. Iar de la Mondiale sper să ajung la Jocurile Olimpice U17 din China, din vara acestui an. Iar o medalie acolo ar fi un lucru extraordinar”.
România a cucerit la scrimă 189 de medalii în 91 de ani