Darijo Srna, jucătorul lui Șahtior Donețk, este cel mai rapid jucător de la Campionatul Mondial din Brazilia. Conform datelor oficiale oferite de FIFA, fundașul dreapta în vârstă de 32 de ani a reușit să atingă viteza de 32,98 km/h în meciul contra Camerunului.
Srna l-a depășit astfel pe Arjen Robben care a atins doar 31,03 km/h în partida Olanda – Spania. Robben a reușit această performanță la golul patru al batavilor, depășindu-l pe Sergio Ramos. Inițial, televiziunea care produce partidele de la Campionatul Mondial îl creditase pe Robben cu o viteză de 37 km/h, însă statistica FIFA a oferit o cifră mult mai aproape de realitate.
Srna și Robben ar fi trebuit să se mulțumească doar cu locul 2, respectiv 3, dacă Anglia s-ar fi putut baza pe serviciile lui Theo Walcott. Atacantul lui Arsenal este catalogat drept cel mai rapid jucător de fotbal, însă s-a accidentat la ligamentele încrucișate într-un meci cu Tottenham din luna ianuarie și nu a putut fi folosit de Roy Hodgson.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER