Știrile ProSport | Cine e pe făraș la FCSB, cum a atras Sorana Cîrstea toate privirile și transferul gândit de Zidane

This browser does not support the video element.

Știrile ProSport, cu Mihaela Măncilă

Lacrimile lui Alibec au fost șterse de mama lui. Atacantul roș-albastru are o susținere importantă și din partea selecționerului Cosmin Contra. „Avem nevoie și la echipa națională de talentul lui”, a spus Contra despre Alibec, pe care l-a convocat alături de alți 28 de tricolori pentru amicalele cu Turcia și Olanda. Primul meci va fi astăzi de la ora 20:15 cu naționala Semilunei pregătită de Mircea Lucescu.

„Dacă mă voia toată lumea, eram selecționerul României acum”, a spus Mircea Lucescu la sosirea la Cluj. Astăzi o va întâlni pe naționala tricolorilor în calitate de adversar, dar, va fi unul pașnic. „E un meci amical, un meci de prietenie. Nu joc împotriva României”, a mai adăugat Lucescu, care are planuri mari cu selecționata Turciei. Vrea să construiască o echipă competitivă, iar partida cu România este doar începutul.

Marius Șumudică nu exclude să devină pe viitor antrenorul FCSB-ului. De când și-a schimbat numele, echipa roș-albastră nu mai reprezintă o rivală pentru tehnicianul lui Kayserispor. Șumudică s-a luat din nou de Dică și de Mihai Stoica.

FCSB se pregătește de curățenia de iarnă. Pentru a afla ce jucători vor pleca de la echipa lui Dică vă invit să intrați acum pe prosport.ro.

Sorana Cîrstea atrage toate privirile pe Internet. După ședința foto realizată de tricolorii lui Contra, a venit rândul și jucătoarei de tenis să fie model. Sorana a apărut într-un pictorial al sponsorului tehnic, New Balance, iar fanii de pe rețelele de socializare au apreciat ce a ieșit. Imaginea artistică o înfățișează pe a 37-a jucătoare a lumii cu o rachetă în mână, lipită de un zid. Sorana Cîrstea radiază de fericire în vacanță. A reușit un salt spectaculos în acest sezon. A urcat 41 de locuri în ierarhia mondială.

Darren Cahill s-a hotărât. A ajutat-o să ajungă numărul 1 mondial, iar acum vrea să o reprofileze pe Halep. Îi caută un loc la echipa de fotbal australian Port Adelaide.

Zidane și-a dat acordul. Vrea să îl înlocuiască pe portarul Keylor Navas cu goalkeeperul celor de la Athletic Bilbao, Kepa Arizabalaga. Asemănat cu Gianluigi Buffon sau Petr Cech, portarul de 23 de ani intră în iarnă în ultimele 6 luni de contract, iar tehnicianul lui Real Madrid îl consideră perfect pentru echipa sa. De cealaltă parte, șefii lui Bilbao vor să îl convingă pe Kepa să semneze prelungirea contractului și vor să pună o clauză de reziliere de 100 de milioane de euro.

Publicat: 09 11. 2017, 14:23
Actualizat: 09 11. 2017, 14:24