ȘTIRILE PROSPORT | Din Serie A în MLS. Salariul fabulos pe care-l va primi un jucător român care a semnat cu Montreal Impact

This browser does not support the video element.

Mihaela Mâncilă vă așteaptă în fiecare zi de luni până vineri, cu începere de la ora 11:00, la Știrile ProSport.

Cele noi informații, cele mai arzătoare subiecte, precum și toate reacțiile după cele mai importante evenimente în care sunt implicați sportivii români vor putea fi urmărite de luni până vineri, ora 11:00, la Știrile ProSport.

  • Calificare fără emoții în turul 3 preliminar al Europa League. Astra a reușit doar o remiză albă cu Zira, la Baku, însă, datorită victoriei, 3-1, din partida tur jucată la Giurgiu, echipa lui Edi Iordănescu își continuă drumul spre grupele competiției. Astra a fost mai relaxată în meciul retur și a preferat să conserve avantajul. Azerii au fost cei care au pus presiune, dar fără noroc, iar scorul final a fost 0-0. Joi, 27 iulie, formația giurgiuveană o va întâlni în turul 3 pe echipa din Ucraina, Oleksandriya.
  • Steaua Armatei și-a stabilit deja primul amical. Stadionul Ghencea va găzdui debutul echipei roș-albastre. Duminică 23 iulie de la ora 10:30 Steaua București antrenată de Ion Ion va juca cu echipa Comprest București.
  • Din Serie A a ajuns în Major League Soccer. La doar 22 de ani, fundașul român Deian Boldor a semnat cu Montreal Impact. Canadienii l-au dorit cu insistență pe jucătorul Bologniei și au făcut tot posibilul să îl aducă în lotul lor. Tânărul timișorean a semnat cu două echipe deodată. Prima dată prelungirea contractului pe 4 ani cu formația din Italia și apoi a semnat împrumutul pe doi ani cu formația Montreal Impact. Boldor va avea un salariu de 500 de mii de euro pe an plus bonus. Nu este primul român care va juca în MLS, dar este cel mai tânăr. Răzvan Cociș a evoluat pentru Chicago Fire și Alex Zotincă pentru Chivas USA și Kansas City Wizards. 
  • După Boldor, Bălașa, Stoian și Pena, a ajuns la Roma Primavera și George Ganea. Mijlocașul de 18 ani este în culmea fericirii că va îmbrăca tricoul giallorosso. La echipa de seniori va avea un ajutor important. Portarul român Bogdan Lobonț mai are un an de contract cu Roma. În exclusivitate pentru ProSport, Ganea Jr i-a mulțumit agentului Pietro Chiodi că i-a îndeplinit visul.
  • Roata se întoarce. După refuzul vehement primit de Barcelona din partea conducerii echipei PSG în ceea ce privește transferul italianului Marco Verratti în Spania, a urmat și rândul catalanilor. Dorit de vicecampioana Franței, Neymar nu este lăsat să plece. Este un transfer imposibil conform ultimei declarații a președintelui catalan Josep Bartomeu, care a mărturisit că atacantul brazilian nu este de vânzare. În plus a precizat că aceste clauze de reziliere nu pot fi plătite pentru că ar încălca fairplay-ul financiar. 222 de milioane de euro este clauza fotbalistului Barcelonei.
  • Buffon a atras toate privirile. De data aceasta pe internet și nu cu mingea la picior. Portarul lui Juventus și iubita sa au fost surprinși într-o ipostază interpretabilă. Revista din Italia „Che” a publicat o imagine care a devenit virală, iar fanii s-au și pus pe glume. „Cum treci peste pierderea Ligii Campionilor?” Este doar unul dintre comentariile care au însoțit poza cu Gianluigi Buffon și Ilaria D’Amico, o vedetă TV din Peninsulă. Cei doi sunt în vacanță și se relaxează la plajă.
Publicat: 21 07. 2017, 11:44
Actualizat: 21 07. 2017, 11:45