SUA visează la finala Campionatului Mondial: Klinsmann le-a spus jucătorilor să-și programeze zborurile de întoarcere după data de 13 iulie

Reprezentativa Statelor Unite ale Americii a reușit să iasă dintr-o grupă dificilă din care au mai făcut parte Germania, Portugalia și Ghana. Americanii au terminat grupa pe locul doi, la trei puncte în spatele nemților, iar Klinsmann este convins că echipa sa va fi una dintre surprizele Campionatului Mondial.

Antrenorul americanilor le-a transmis jucătorilor și familiilor acestora că vor petrece mult timp în Brazilia și să-și programeze zborurile către SUA după data finalei Campionatului Mondial. „Jurgen este mai mult decât optimist. Ne-a spus nouă și familiilor noastre să ne programăm zborurile către casă pe 14 sau 15 iulie pentru că vom merge până în finală”, a declarat Omar Gonzalez.

SUA va juca mâine meciul cu Belgia din optimi și, dacă va obține calificarea, va juca împotriva învingătoarei din Argentina și Elveția. Pe aceeași parte a tabloului se află și Olanda, formație ce va juca în sferturi reprezentativa statului Costa Rica.

Cea mai bună performanță a naționalei Statelor Unite ale Americii la un Campionat Mondial a fost locul trei ocupat la ediția din 1930.

Publicat: 30 06. 2014, 10:47
Actualizat: 30 06. 2014, 10:48