Surpriza la care nu se aștepta vicecampionul mondial la tenis de masă, Ovidiu Ionescu
Ovidiu Ionescu a cucerit argintul la Campionatul Mondial de tenis de masă din Budapesta, alături de prietenul său spaniol Alvaro Robles. E prima medalie a tricolorilor la CM după bronzul cucerit de echipa feminină, în 2000, la Kuala Lumpur.
Sportivul de la SV Muhlahausen a avut parte de o surpriză imensă la finala de sâmbătă, din jurul prânzului. Chiar dacă știa că tatăl său venise alături de fratele său de acasă, din Buzău, Ovidiu a avut la HungExpo și susținerea logodnicei sale, Marina.
„Când am început tenisul de masă am visat la rezultate mari, dar finala unui Campionat Mondial nu știu dacă a fost în mintea mea. Este un vis devenit realitate și sunt mândru că am ajuns în finală cu prietenul meu Alvaro. Este un sentiment extraordinar și sper ca aceste rezultate să demonstreze că dacă muncești din greu astfel de performanțe pot veni. Este vorba despre antrenament și despre a crede în tine, iar totul e posibil.
Sunt puțin mai norocos decât Alvaro, părinții mei sunt aici și mă voi bucura alături de ei. Am avut surpriza de a afla că logodnica mea e aici, nici măcar nu știam. Este o performanță importantă în România”, a spus Ovidiu la finele meciului de ieri.
În finală, Ovidiu Ionescu și Alvaro Robles au jucat pentru aur cu chinezii Long Ma/Chuqin Wang, dar au pierdut cu 4-1 (3-11, 11-8, 7-11, 3-11, 5-11)Rezultatele perechii Ovidiu Ionescu/Alvaro Robles:
32-imi: Ovidiu Ionescu/Alvaro Robles (Spania) – Vildan Gadiev/Kirill Skachkov (Rusia) 4-0 (13-11, 11-6, 11-5, 11-8)
16-imi: Ovidiu Ionescu/Alvaro Robles (Spania) – Mihai Bobocica/Niagol Stoyanov (Italia) 4-1 (11-6, 9-11, 11-7, 11-5, 11-7)
Optimi: Ovidiu Ionescu/Alvaro Robles (Spania) – Jonathan Groth (Danemarca)/Liam Pitchford (Anglia) 4-1 (11-7, 11-6, 11-9, 9-11, 11-8)
Sferturi: Ovidiu Ionescu/Alvaro Robles (Spania) – Christian Karlsson/Mattias Falck (Suedia) 4-0 (11-5, 11-7, 13-11, 11-9)
Semifinale: Ovidiu Ionescu/Alvaro Robles (Spania) – Tiago Apolonia/Joao Monteiro (Portugalia), scor 4-3 (11-6, 3-11, 10-12, 11-7, 11-7, 9-11, 11-8)
Finala: Ovidiu Ionescu/Alvaro Robles (Spania) – Long Ma/Chuqin Wang (China) 1-4 (3-11, 11-8, 7-11, 3-11, 5-11)