Surpriza organizatorilor de la Free Spirit Run: înscrierile pentru cursa de sâmbătă sunt deschise! Cum puteți participa la inedita întrecere internațioanală de 15 kilometri, cu startul la Ruse

Cei care nu s-au înscris încă la competiția sportivă „Free Spirit Run Ruse-Giurgiu 2017” mai au încă timp să o facă. Comitetul de organizare a evenimentului a decis ca termenul limită pentru înregistrarea participanților să se prelungească până pe 15 septembrie. Până în acest moment, pe lista celor înscriși se află 164 de participanți, din România, Bulgaria, Marea Britanie, Kenya, Maroc, Japonia, Italia, Portugalia, Polonia, Ucraina și Franța.

Competiția sportivă „Free Spirit Run Ruse-Giurgiu 2017”, aflată la cea de-a doua ediție, se va desfășura, sâmbătă, 16 septembrie, având ca punct de plecare Piața Libertății din Ruse, Bulgaria, la ora 11.00, și punct de sosire, Turnul Ceasornicului din Giurgiu. Categoriile de vârstă participante, atât pentru masculin cât și pentru feminin, sunt: peste 18 ani, peste 40 ani și peste 50 de ani. Primii clasați la fiecare categorie vor fi răsplătiți cu premii în bani și medalii.

Valoarea totală a premiilor se ridică la 6.000 de euro.

Platforma de înscrieri online poate fi accesată la următorul link: http://run.ruse-giurgiu.eu/ro/inregistrare/

Publicat: 15 09. 2017, 13:15
Actualizat: 15 09. 2017, 13:16